Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a cerut la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare folosirea unor instrumente financiare pentru a combate efectele economice ale războiului din Ucraina.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a solicitat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) desfăşurată marţi, 15 martie, la Bruxelles, folosirea unor instrumente financiare pentru a combate efectele economice apărute ca urmare a crizei din Ucraina, în scopul protejării companiilor şi a locurilor de muncă.

"Am cerut la nivel european folosirea unor instrumente financiare pentru protejarea economiei şi a cetăţenilor de efectele creşterilor de preţuri la energie şi combustibil. (...) Creşterile de preţuri la energie şi combustibil reprezintă o problemă care se suprapune peste sincopele apărute în lanţurile de aprovizionare. Efectele sunt importante, iar politicile fiscal-bugetare trebuie adaptate noilor condiţii. Economia trebuie protejată acum aşa cum şi cetăţenii statelor membre trebuie protejaţi. Pentru atenuarea efectelor, am cerut o mai mare flexibilitate în folosirea fondurilor existente din exerciţiul financiar 2014-2020, restructurarea unor mecanisme de finanţare, cum este de exemplu SURE, dar şi pentru găsirea unor noi modalităţi pentru finanţarea investiţiilor în energie regenerabilă şi în domeniul apărării. De asemenea, este necesar să identificăm noi măsuri de finanţare pentru gestionarea fluxului de refugiaţi, pentru integrarea acestora pe piaţa muncii şi pentru a le permite accesul la educaţie şi sănătate", a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

Demnitarul român a mai solicitat şi extinderea cadrului temporar pentru ajutoare de stat, în condiţiile în care este necesar spaţiu fiscal suplimentar pentru susţinerea economiei şi cetăţenilor, în vederea gestionării creşterii preţurilor şi a inflaţiei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri