Cele mai mari salarii, de peste 11.000 lei, sunt în sectorul IT, astfel că facilităţile fiscale în acest domeniu, care sunt deja de 10 ani de zile, şi-au atins maximumul, a afirmat, Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR), relatează Agerpres.

Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, reprezentanţii Guvernului iau în calcul eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din unele sectoare precum agricultură şi industria alimentară, construcţii, IT.

INS-ul a dat ieri publicităţii salariile medii. Salariile medii brute din construcţii sunt undeva la 5.000 lei, adică nu sunt nişte salarii extraordinare, după urma cărora mai poţi să mai iei în continuare taxe şi impozite.

„Cele mai mari salarii, de peste 11.000 lei, sunt în sectorul IT - şi aici suntem de acord cu toţii că această facilitate, care e deja de 10 ani de zile, şi-a atins maximumul. În momentul în care salariile din IT sunt pe locul I în economie, e clar că nu mai e nevoie de această facilitate. O facilitate e creată pe o perioadă limitată de timp, să ajuţi un sector care din diverse motive nu performează. Aici cred că trebuie analizat, trebuie văzut încă o dată dacă mai sunt necesare - şi putem să discutăm orice tip de măsură de la 1 ianuarie", a menţionat Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform unui sondaj al CNIPMMR, opt din zece IMM-uri nu sunt de acord cu eventualele modificări ale Codului fiscal, iar printre măsurile care ar avea cel mai mare impact negativ se numără creşterea valorii TVA, renunţarea la cota unică şi renunţarea la facilităţile CASS pentru construcţii şi agricultură.

CNIPMMR a subliniat că eventualele modificări ale Codului fiscal ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023, aşa cum se vehiculează în spaţiul public.

Pe lângă consecinţele economice, el a atras atenţia că vor fi şi consecinţe sociale, pentru că vom vedea "o escaladare a extremismului şi a neînţelegerilor sociale".

"De ce sectoare vorbim? Ce tipuri de angajaţi sunt în aceste sectoare? Sunt cei mai vulnerabili angajaţi. În construcţii şi în agricultură cine lucrează? Bogaţii României lucrează în construcţii şi în agricultură? Ce fel de angajaţi avem acolo? Hai să nu îi aruncăm pe aceşti oameni în braţele extremismului social, pentru că astea-s consecinţele. În afară să atragem atenţia, întreprinzătorii ce pot să facă? Atributul ieşitului în stradă este al sindicatului, nu al patronatelor", a menţionat Florin Jianu.

Priceputu (CNIPMMR): Nu negociem cu eliminarea facilităților fiscale în construcții

Vicepreşedintele CNIPMMR, Vali Priceputu, a atras atenţia că această eliminare a facilităţilor fiscale, despre care se vorbeşte în ultima vreme, va duce la o încetinire a motoarelor economiei.

"În legătură cu ridicarea facilităţilor în cele două domenii, construcţii şi agricultură, poziţia Consiliului este foarte simplă şi clară: Nu negociem, nu negociem! Avem un acord cu Guvernul României, valabil până în 2028 - şi atunci putem să discutăm orice. Până în 2028 aşteptăm ca Guvernul să îşi ţină promisiunile şi să ne lase să ne desfăşurăm activitatea, aşa cum am făcut-o şi în ultima perioadă. Motoarele economiei nu trebuie încetinite. Putem să venim cu soluţii, avem propuneri de reducere a deficitului, dar în niciun caz nu putem să discutăm despre ceva ce am câştigat deja", a susţinut Priceputu, în conferinţa de presă.

Potrivit acestuia, în cazul eliminării facilităţilor fiscale "ne vom trezi cu un exod al forţei de muncă în următoarea perioadă". În opinia sa, între 40.000 şi 60.000 de muncitori ar putea părăsi sectorul construcţiilor în următoarele şase luni.

"Firmele nu vor mai avea angajaţi pentru că, probabil, nu vor mai putea să îşi permită să plătească suplimentar aceste taxe. Angajaţii firmelor vor căuta să lucreze în altă parte, de obicei peste hotare şi, probabil, în următoarea perioadă, ne vom trezi cu un exod al forţei de muncă. Nu putem să evaluăm în momentul de faţă, dar cu siguranţă vor fi zeci de mii de oameni care vor pleca din nou să lucreze afară. Dacă ne referim la numărul de oameni care ar putea să părăsească sectorul construcţiilor, probabil că el va fi de 40.000, 50.000, 60.000 de muncitori în următoarele 6 luni, deşi vorbim despre o situaţie ipotetică. Noi avem o înţelegere cu Guvernul României, avem un acord, un parteneriat, considerăm că Guvernul României este cea mai serioasă instituţie din ţara asta şi o să-şi respecte promisiunile. Deci, negocierile vor avea loc în 2028", a adăugat Vali Priceputu.

Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, reprezentanţii Guvernului iau în calcul eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din unele sectoare precum agricultură şi industria alimentară, construcţii, IT.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri