Aproape 4 milioane dintre cei 4,7 milioane de angajaţi din sectorul privat din România nu sunt reprezentaţi în negocierile cu statul, atunci când vine vorba de stabilirea salariului minim şi alte decizii care ţin de legislaţia economică, mai ales cea fiscală, au arătat reprezentanţii Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, în cadrul unei conferinţe, relatează Agerpres.

"Patru din cinci firme din România practic nu sunt reprezentate din punct de vedere al intereselor la nivel naţional. Şi de ce se ajunge la acest lucru? Pentru că, din păcate, în momentul de faţă legislaţia care îţi permite să intri în acest Consiliu Tripartit este una extrem de aridă din punct de vedere al condiţiilor. Trebuie să ai, ca şi confederaţie, minimum 7% din totalul angajaţilor din România, ceea ce este imens raportat la cum arată mediul de afaceri. Unul extrem de fărâmiţat, cu 90% microîntreprinderi, cu foarte multe firme care nu au know-how-ul economic, oamenii de afaceri nu au cunoştinţele necesare pentru a înţelege într-adevăr cât de important este să fie reprezentaţi în cadrul unui patronat", a declarat Adrian Negrescu, managerul Frames.

De asemenea, el a menţionat că ar trebui să aibă structuri teritoriale în cel puţin jumătate plus unu din judeţele României. Adrian Negrescu a explicat că această condiţie reprezintă o problemă pentru că România se polarizează, avem judeţe care adună în jurul marilor oraşe multe companii, dar sunt şi alte judeţe care în care afacerile sunt la un nivel foarte redus. În opinia sa, ar trebui modificată legislaţia în aşa fel încât să avem o expunere mai largă a mediului investiţional.

"Necesitatea acestui studiu a pornit dintr-o realitate. În momentul în care, în acest an, au fost anunţate măsurile prevăzute în reforma fiscală ne-am aşteptat să avem posibilitatea să mergem să discutăm, pentru că acesta este rolul dialogului social. Este o negociere consultativă în care statul, prin diferite organe, fie că vorbim de Guvern sau Palatul Parlamentului, ascultă opinia confederaţiilor patronale. La ora actuală, în România sunt doar două confederaţii patronale reprezentative, adică acelea care întrunesc condiţiile din Legea dialogului social, şi cinci confederaţii sindicale reprezentative. Şi acum se pune întrebarea clară, dacă din 4,7 milioane de angajaţi, mai bine de 4 milioane de angajaţi nu au fost reprezentaţi în, să-i spune aşa, o temă extrem de esenţială, negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sau dacă discutăm de salariul minim pe economie, încotro se îndreaptă lumea patronală din România? Care sunt motivele pentru care antreprenorii nu reuşesc să se unească sub aceeaşi umbrelă? Avem peste 200 de organizaţii patronale şi câteva zeci de mii de asociaţii, fundaţii, ONG-uri care militează pentru diferite cauze. România arată puţin fragmentată, e pe falii", a spus Cristina Chiriac, preşedintele CONAF.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri