Startup-ul FinTech romanesc Finqware, ce ofera o solutie de agregare a datelor bancare si care se pregateste sa se lanseze pe piata europeana, a primit o investitie de tip seed de 180.000 de euro de la fondul de investitii Gapminder.

Este prima runda de finantare externa a Finqware, compania fiind infiintata in 2018 si planuind sa devina, in urmatorii ani, lider pe piata de Open Banking din Europa.

Suma atrasa de startup fintech-ul fondat de Cosmin Cosma, Dumitru Taraianu si Danut Covalciuc va fi folosita pentru continuarea dezvoltarii solutiei si a infrastructurii. Obiectivul companiei este ca in toamna acestui an, cand Directiva Revizuita de Platii (PSD2) emisa de Comisia Europeana intra in vigoare si obliga bancile sa isi deschida sistemele, clientii Finqware sa fie in primul val de adoptie a Open Banking.

Sub sintagma “Open Banking at work”, Finqware dezvolta o infrastructura de agregare de date bancare, interconectand bancile si furnizorii financiari cu companiile care doresc sa dezvolte produse si solutii digitale inovative in industria financiara.

“Se poate spune ca suntem o platforma de inovatie. Toate aplicatiile financiare, precum cele de mobile banking sau portofelele digitale, vor incepe sa il ajute pe utilizator sa isi simplifice viata financiara administrandu-si conturile bancare si alte produse financiare dintr-un singur loc. Noi furnizam acestor aplicatii infrastructura de conectare la banci astfel incat complexitatea tehnologica de a interconecta simultan sute de surse de date sa nu fie o piedica in inovatie.” - declara Cosmin Cosma, Co-fondator si CEO al Finqware.

In paralel cu dezvoltarea tehnologiei de interconectare a datelor bancare pe baza de API (Application Programming Interface), compania isi construieste si acoperirea regionala, avand deja diverse colaborari cu banci si companii fintech din Romania, Polonia, Ungaria si Slovacia.

„Suntem la faza la care incepem sa testam cu bancile si fintech-urile partenere functionalitatile Open Banking. Oportunitatile sunt enorme, numai ca cineva trebuie sa se si apuce sa le implementeze, sa invete despre ele experimentand prin diverse proiecte pilot. Altfel ramanem la teorii despre beneficiile inovatiei in domeniul financiar. Speram sa se dezghete lucrurile curand si la noi ca sa putem arata, prin tarile in care mergem, exemple concrete implementate cu banci si companii din Romania”, spune Cosmin Cosma.

Finqware a primit de curand si o recunoastere de la Comisia Europeana (“Seal of Excellence”) pentru potentialul de inovatie al solutiei pe care o dezvolta. De altfel, in doar 18 luni de la lansare, Finqware a strans numeroase premii in cadrul evenimentelor pentru start-up-uri inovatoare atat in Romania, cat si in strainatate. De referinta printre acestea este marele premiu la “PSD2 CEE Regional Challenge” din Varsovia, in octombrie 2018, cand fintech-ul romanesc a fost recunoscut ca fiind cea mai inovatoare solutie de Open Banking din regiunea CEE. conform precizarilor facute de catre reprezentantii startup-ului FinTech intr-un comunicat de presa.

“Urmarim de ceva timp aceasta zona foarte ofertanta la nivel global a agregarii de date bancare. Finqware e o companie romaneasca pe care o vizam de mai bine de un an, aproape imediat dupa ce a fost creata si, prin agilitatea cu care s-a dezvoltat intr-un timp atat de scurt, ne-a convins ca poate fi un jucator puternic pe aceasta piata in formare. Finantarea din partea GapMinder corespunde obiectivului nostru de a sustine cu capital si know-how companiile inovatoare din regiune pentru a le ajuta sa creasca global”, a declarat Sergiu Rosca, Partener Fondator GapMinder Venture Partners

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri