Tarifele de referinta, calculate de catre o companie independenta, confirma ca piata RCA se afla intr-un punct de echilibru. Nu putem discuta, in acest moment, despre o presiune pe pretul de vanzare al politelor obligatorii de raspundere civila auto. Fluctuatiile de tarif, pe care noi le monitorizam permanent, sunt intr-o marja acceptabila si sunt firesti pentru o piata libera, apreciaza Cristian Rosu, vicepresedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF).

"Analiza raportului realizat de Ernst&Young ne arata ca tariful de referinta mediu ponderat, pentru segmentul autoturisme-persoane fizice, inregistreaza o scadere de circa 7%, fata de perioada anterioara. Din aceasta categorie, singura componenta care a inregistrat o crestere semnificativa a fost cea a autoturismelor cu o capacitate cilindrica mai mare de 2.500 cmc", spune Cristian Rosu (foto).

Este insa "important de precizat ca si pentru acest tip de autovehicule, tariful mediu efectiv cu care s-au vandut politele in piata se situeaza sub nivelul tarifului de referinta. As vrea sa subliniez ca mai mult de jumatate dintre autovehiculele detinute de persoanele fizice se afla incadrate in clasa de bonus maxim - B8, ceea ce inseamna o reducere cu 50% a tarifului politei RCA".

In ceea ce priveste tariful mediu de referinta pentru persoanele juridice, nu au fost inregistrate variatii semnificative fata de perioada anterioara, nici pentru autoturisme, nici pentru autovehiculele de transport marfa, potrivit ASF.

"Pentru camioanele cu o capacitate mai mare de 16 tone, tariful de referinta a scazut cu 1% fata de cel din perioada anterioara. ASF va lua, daca va fi cazul, masurile permise de lege pentru a nu ne confrunta cu dezechilibre care sa afecteze drepturile si interesele consumatorilor", a mai spus Cristian Rosu.

Valoarea subscrierilor pe RCA a crescut usor, cu 4%, la 1,91 miliarde de lei, in primele sase luni din 2019, piata continuand sa fie controlata de doi jucatori, City Insurance si Euroins, cu o cota de 70%.

Totodata, pe parcursul primelor sase luni ale anului 2019, comparativ cu anul trecut, prima medie a inregistrat o crestere cu aproximativ 2% (617 lei), in timp ce dauna medie a crescut cu 11,7% (8.424 lei).

Dauna medie RCA platita pentru vatamari corporale in primele 6 luni ale anului 2019 s-a diminuat comparativ cu semestrul I din anul precedent cu aproximativ 13%, iar cea pentru daune materiale a crescut cu circa 16%.

Cristian Rosu a subliniat si la finele lunii trecute ca nu exista o presiune pe tarifele de prima RCA, dupa publicarea unui proiect de modificare a Legii RCA, precizand ca ASF va continua sa publice tarifele de referinta.

"Prin modificarile legislative privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto, aprobate prin Legea 132/2017 au fost introduse o serie de elemente cum ar fi conceptul de tarif de referinta si clientul cu risc ridicat. Aceste elemente nu sunt si nu au fost in fapt modalitati de plafonare a tarifelor de prima la nivelul pietei ci au fost instrumente pentru cresterea transparentei si pentru a oferi o mai buna informare a consumatorilor de produse de asigurare asupra modului de determinare a tarifelor de prima RCA. Tarifele de prima RCA si in prezent pot fi stabilite in mod liber de catre societatile de asigurare in functie de istoricul propriu de daunalitate si strategia de afaceri", a spus oficialul ASF.

Un Proiect de lege privind modificarea Legii asigurarii obligatorii de raspundere civila auto - RCA (Legea 132/2017) a fost elaborat si publicat de Ministerul Finantelor Publice (MFP), dupa ce Comisia Europeana a avertizat Romania privind posibile incalcari ale unor directive europene. Printre modificarile propuse se numara schimbarea modului de functionare a "asiguratului cu risc ridicat", eliminarea obligatiei ASF de a reglementa modul de calcul al tarifelor de prima, dar si abrogarea prevederilor ce limiteaza cheltuielile.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri