Urcarea prețurilor la energie pune presiune pe consumatorii europeni, care așteaptă cu disperare o ușurare, după doi ani de coronavirus, lockdown și îngrijorări privind situația pieței muncii, potrivit unei analize a Bloomberg.

Dificultatea financiară a dăunat gospodăriilor, care sunt mai îngrijorate decât oricând în acest secol, și care sunt mai puțin înclinate să cheltuie, potrivit unui sondaj al Comisiei Europene. Dacă cererea suferă în consecința acestui fapt, aceasta va afecta rapiditatea cu care economia se poate recupera după distrugerile lăsate în urmă de pandemie.

Prețurile la gaze au crescut cu 300% anul trecut din cauza nivelurilor neobișnuit de scăzute ale rezervelor, a cererii crecute din partea economiile care se refac după efectele suferite din cauza pandemiei și a importurilor reduse venite din Rusia.

Aceste evoluții au agravat inflația, iar Bank of America (cea mai mare bancă comercială din SUA) a susținut că economia „a ajuns sub presiune de la greutățile care au afectat puterea de cumpărare a consumatorilor”.

Bank of America estimează că costurile energetice pe gospodărie vor crește cu 50% pe acest an, iar ajutoarele oferite de guverne pentru protejarea gospodăriilor ar putea să absoarbă aproximativ un sfert din această creștere.

Un model de analiză al Bloomberg Economics estimează că criza energetică ar putea înghiți până la 1% din produsul intern brut (PIB), care echivalează, în general, cu aproximativ 3% din bugetele statelor. Acest lucru va avea un impact foarte variat printre țările europene, iar sprijinul dat de unele guverne ar putea asigure un șoc mai puțin extrem.

„Vorbim despre sume deloc nesemnificative, mai ales pentru gospodăriile sărace. Dacă iei banii ăia din buzunarele gospodăriilor sărace, va avea un efect asupra consumului”, a declarat Georg Zachmann, un specialist pe piața de energie al think tank-ului Bruegel.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri