UPDATE 20:30 Tranzacție majoră în industria bancară: Grupul bancar elvețian UBS a achiziționat rivalul Credit Suisse pentru o sumă care depășește 2 miliarde de dolari conform surselor citate de Bloomberg și Financial Times.

UPDATE: În cadrul tranzacției, Banca Națională a Elveției i-a oferit grupului UBS lichidități în valoare de 108 miliarde de dolari pentru a o ajuta în procesul de preluarea a Credit Suisse. Inițial, presa internațională vorbea de o ofertă de 1 miliard de dolari lansată de UBS, așa cum se poate vedea mai jos în varianta inițială a acestei știri.

Știre inițială:

Grupul bancar elvețian UBS a plasat o ofertă pentru cumpărarea competitorului cu probleme Credit Suisse, ofertă care se ridică la 1 miliard de dolari, conform informațiilor Financial Times, preluate de Reuters. Guvernul elvețian ar urma să schimbe reglementările sistemului financiar în așa fel încât să nu fie nevoie de votul acționarilor pentru a fi validată tranzacția.

Tranzacția dintre cele mai mari două bănci elvețiene ar putea să fie semnată cel târziu în seara zilei de 19 martie. Prețul plătit per acțiune ar fi mult mai mic decât valoarea la care se aflau acestea la închiderea ultimei ședințe de tranzacționare. Oferta constă într-un preț de 0,27 de cenți per acțiune, în condițiile în care prețul unei acțiuni se ridica la finalul ședinței de tranzacționare de vineri la 1,86 dolari.

Joi dimineaţa, Credit Suisse a anunţat că-şi va exercita opţiunea de a împrumuta până la 50 de miliarde de franci elveţieni (54 miliarde de dolari) de la Banca Centrală a Elveţiei. Miercuri, autorităţile elveţiene au dat asigurări că Credit Suisse "îndeplineşte cerinţele privind lichidităţile şi capitalul impuse băncilor de importanţă sistemică" şi dacă este necesar poate avea acces la lichiditate de la SNB.

Problemele băncii cu o vechime de 167 ani au mutat interesul investitorilor şi autorităţilor de reglementare din SUA în Europa, unde miercuri acţiunile băncilor au scăzut semnificativ, după ce acţionarul principal al Credit Suisse a anunţat că nu mai poate oferi sprijin suplimentar.

Principalul acţionar de la Credit Suisse, Banca Naţională din Arabia Saudită, a anunţat că nu va cumpăra noi acţiuni la banca elveţiană din motive ce ţin de reglementare. Aceasta a dus la prăbuşirea acţiunilor Credit Suisse cu 25%, în timp ce costul asigurării obligaţiunilor sale împotriva unui default pe termen mediu s-a apropiat de un nivel care în mod normal semnalează o îngrijorare serioasă în rândul investitorilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri