Leul a pierdut ieri un ban (0,3%) pana la 3,5078 lei/euro, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei (BNR), ca urmare a catorva ordine de cumparare de valuta in prima parte a zilei, sustin dealerii.
Moneda europeana era cotata la 3,5010 lei/euro in deschiderea sedintei valutare, dupa care leul s-a apreciat brusc pana la 3,4935 lei/euro, iar ulterior a pierdut teren pana la 3,5135 lei/euro. Dupa ora 12:00, leul a inceput sa recupereze terenul pierdut, iar la 14:00 euro era cotat la 3,5075-3,5125 lei.

"Cursul leului nu pare corelat la pietele din jur. A aparut o stire despre Fondul Monetar International (FMI) care sugereaza Ministerului de Finante sa aiba o politica fiscala mai restrictiva, dar ma indoiesc ca a afectat cursul de schimb", a spus Ciprian Mihai, sef de departament in cadrul trezoreriei Volksbank Romania, citat de NewsIn.

Mihai a adaugat ca o parte din investitori se asteapta ca la final de an sa intre in tara sume mai mari in valuta de la romanii care lucreaza in strainatate, ceea ce ar trebui sa aprecieze moneda nationala, motiv pentru care prefera sa vanda valuta de pe acum, cand cursul e inca ridicat.

Cursul afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,5078 lei/euro, descrie o depreciere a monedei nationale cu un ban (0,3%) fata de euro, de la 3,4973 lei/euro, cat era vineri.

Pe pietele internationale, dolarul s-a depreciat in primele ore de la 1,4637 la 1,4708 dolari/euro, dupa care s-a apreciat brusc pana la 1,4621 dolari/euro, iar la 14:00 moneda americana era cotata la 1,4650 dolari/euro.

Cursul afisat luni de banca centrala arata o depreciere a monedei nationale cu aproape trei bani (1,09%) fata de dolar, de la 2,3681 lei/dolar, cat era vineri, la 2,3939 lei/dolar.

Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de luni un nivel al dobanzii la depozitele atrase (BUBID) pentru o zi (overnight) de 7,17% pe an fata de 7,16% pe an cat era la sfarsitul saptamanii trecute, iar pentru depozitele overnight plasate (BUBOR), dobanda a crescut usor la 7,83% pe an, de la 7,82% pe an, cat era vineri.

Dobanzile interbancare locale la depozitele overnight (pentru o zi) in lei se mentin in apropierea nivelului dobanzii de politica monetara, de 7,50% pe an, de la inceperea noii perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii, fara sa fie afectate de licitatia efectuata luni de BNR.

Banca centrala a atras, luni, toata suma de 4,8 miliarde lei (1,37 miliarde euro) pe care s-au oferit sa o plaseze 12 banci comerciale in depozite cu scadenta la doua saptamani, la dobanda anuala fixa de 7,50%, egala cu cea de politica monetara.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri