Brokerul de credite IpoteciDirect mizeaza pe o valoare a creditelor intermediate de 18 milioane euro in acest an, dupa ce a intermediat deja imprumuturi de 2,7 milioane euro in primele doua luni de activitate.

Rata de aprobare a dosarelor gestionate de brokerul de credite este de 81%, peste media pietei, de 70%.

Pana in 2012 compania vrea sa atinga o cota de piata de 8% si sa intermedieze credite de 600 milioane euro, sustin reprezentantii companiei.

"In prezent, numai patru din 100 de romani apeleaza la un consultant financiar, fata de pietele dezvoltate din Europa unde ponderea este cuprinsa intre 40 si 70%. Conform estimarilor IpoteciDirect, ponderea intermedierilor de credite urmeaza sa creasca de la 7-8% in 2009 la aproximativ 20% in urmatorii patru ani", a spus analistul financiar al companiei, Raluca Dobre.

Compania vrea sa deschida doua noi centre ipotecare in Bucuresti in acest an, iar din 2009 intentioneaza sa-si extinda reteaua la nivel national, urmand sa deschida 16 centre ipotecare pana in 2012.

Ipoteci Direct a fost lansata in mai 2008, cand si-a deschis primul centru ipotecar in Bucuresti. Compania este membru al International Union For Housing Finance (IUHF) si urmeaza sa devina membru al Asociatiei Brokerilor de Credite (ABC).

Unul dintre actionarii principali ai companiei este Adam Niewinski, fondatorul celei mai mari retele de consultanti de credite si instrumente financiare din Polonia.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Numarul restantierilor e in crestere: cum sa nu ajungi unul dintre ei