Wiener Stadtische a devenit dintr-o tranzactie liderul asiguratorilor.

Rezultatele insumate ale celor trei companii detinute in Romānia de grupul Wiener Stadtische - Omniasig, Unita si Agras - pe primul semestru din 2005 arata un volum total al primelor subscrise de peste 130 de milioane de euro, mai mult decāt urmatorul clasat, Allianz Tiriac Asigurari.

Grupul Wiener Stadtische detine o cota de piata de 20% in Romania (1,2 milioane de clienti) si isi propune sa incheie anul 2005 pe primul loc si sa il pastreze in viitor, potrivit lui Christian Brandstetter, membru al Comitetului de Directie Wiener Stadtische.

"Romānia are un mare potential datorita populatiei sale si a dezvoltarii economice, implicānd oportunitati excelente pentru dezvoltarea afacerilor si reprezentānd pentru Wiener Stadtische un pilon de baza in Europa Centrala si de Est", a declarat Christian Brandstetter.

El a precizat ca in Romānia, incasarile din prime insumeaza 48 de dolari pe locuitor, la mare distanta fata de media de 279 dolari in tarile din Europa Centrala si de Est sau 2.160 dolari in Austria.

Grupul Wiener Stadtische a intrat pe piata romāneasca in 2001 prin cumpararea pachetului majoritar de actiuni al companiei Unita. Un an mai tārziu a preluat AGRAS, lider in segmentul asigurarilor agricole din Romānia, iar in luna mai a acestui an, 72,8% din actiunile Omniasig.

68,87% din actiuni au fost cumparate de la TBIH Financial Services NV (Olanda) pentru suma de 64 milioane de euro. Alte circa 5% din actiuni au fost prealuate de la Constantin Toma, presedintele Consiliului de Administratie al societatii si de la alti actionari. Constantin Toma a ramas directorul general si presedintele companiei.

Strategia de dezvoltare a grupului privind Romānia este una multibrand ce vizeaza largirea numarului de clienti si introducerea de noi produse, folosite cu succes in vestul Europei.

Reprezentantul Wiener Stadtische a respins posibilitatea fuziunii dintre cele trei companii detinute in prezent in Romānia, considerānd ca exista o diferentiere care permite dezvoltarea fiecareia.

Potrivit strategiei grupului, toate activitatile de asigurare din domeniul agricol vor trece in custodia companiei Agras, in timp ce portofoliul de asigurari de viata al Unita va fi controlat de Omniasig Asigurari de Viata.

Christian Brandstetter a precizat ca nu se intentioneaza cumpararea altor companii de asigurari din Romānia. "Desi doua din companiile de pe piata romāneasca - Allianz Tiriac si Asirom - sunt atractive pentru grupul nostru, reglementarile antimonopol nu ne-ar permite preluarea lor", a mai spus Brandstetter.

"Capitalul nu e o problema pentru noi"

Interviu cu Christian Brandstetter, membru al Comitetului de Directie Wiener Stadtische.

Ati declarat ca nu intentionati o fuziune intre companiile de pe piata romāneasca. Cum veti evita canibalizarea lor?

Piata romāneasca are suficient spatiu de manevra pentru urmatorii ani. Asa cum se intāmpla in supermarket unde sunt mai multe marci si unde poti alege produsul cu care te-ai obisnuit sau care iti place cel mai mult, la fel se intāmpla si cu marcile de asigurari. In special intr-o piata unde mai este atāt de mult loc, cum e cazul Romāniei. Dar chiar pe o piata saturata ca Austria, noi avem cinci marci iar fiecare persoana se asigura la societatea unde se regaseste cel mai bine. Fiecare companie a grupului are strategia proprie de abordare a pietei iar Wiener Stadtische reuneste toate canalele de vānzare in structura sa.

Nu exista tentatia de a folosi in comun anumite resurse, anumite departamente?

Am primit aprobarea privind preluarea Omniasig de la Consiliul Concurentei in august si suntem in curs de a evalua efectele sinergice pe care le putem obtine. Nu putem spune inca ceva foarte precis. Dar pe o piata unde societatile cresc foarte repede nu intotdeauna e un avantaj sa cauti asemenea efecte sinergice. Cu siguranta ca grup vom aduce un aport de imagine pe piata si ne vom concentra mai putin pe produse. In domeniul imaginii ne vom completa si nu vom concura reciproc.

Dar in departamentul de vānzari?

Noi ne luam riscul ca un client sa fie vizitat de doua persoane de la noi decāt de nici una. Nu uitati ca mai sunt alti 20 de concurenti dar noi avem acum cea mai mare forta de vānzare de pe piata si vom stii sa folosim acest lucru si fata de concurentii nostri.

Cum va fi acordat suportul know-how? Avānd in vedere diferenta dintre firme, de capital, de exemplu?
Capitalul nu e o problema pentru noi. Daca firmele au nevoie de capital datorita cresterii lor rapide atunci vor primi acest capital. Capitalul sprijina cresterea prin respectarea reglementarilor stabilite de autoritatile de supraveghere a pietei. In prezent Omniasig are rezultate pozitive iar Unita va avea si ea in curānd rezultate pozitive. Ele vor trebui sa indeplineasca obiectivele de recuperare a investitiilor grupului. Dar nu trebuie sa uitati ca banii ramān aici, nu sunt dusi in Austria.

In cāt timp estimati ca veti recupera investitia facuta in Romānia?

Nu pot sa va dau un raspuns precis. Consider ca in 7 pāna la 10 ani vom putea face acest lucru. Ca grup tinem cont de stadiile de dezvoltare diferite din tarile unde activam. In Cehia si Slovacia unde am intrat foarte devreme avem deja o recuperare a capitalului de 40-50%. Totul se consolideaza intr-un rezultat al concernului care are o crestere enorma. O treime din acesti bani provin din strainatate deja. Si aceasta rata va continua sa creasca o data cu dezvoltarea Romāniei si a altor tari.

20% din piata romāneasca

Wiener Stadtische detine 99,99% din actiunile Unita, 72,8% din actiunile Omniasig SA si este prezenta in actionariatul Agras, unde Unita detine 74,45%. Mai fac parte din grup Omniasig-AGI, Omniasig-Asirag, Omniasig Addenda si Omniasig Asigurari de Viata.

Omniasig SA urmeaza sa fuzioneze prin absorbtie cu Omniasig-AGI si Omniasig-Asirag, unde compania detine 50% si 62,39% din capitalul social.

Omniasig ocupa inaintea preluarii locul trei pe piata romāneasca a asigurarilor, dupa Allianz si Asirom. Are 240 de sucursale, agentii si puncte de lucru, 11.000 de agenti si ofera intreaga gama de produse de asigurare. Unita are 150 de sucursale si puncte de lucru si aproximativ 6.000 de agenti iar Agras- 45 de sucursale si 1.000 de agenti.

Rezultatele financiare ale companiilor detinute de grupul austriac in Romānia, pentru semestrului I din 2005 arata astfel: la Ominiasig volumul neconsolidat de prime subscrise a fost de 83,3 milioane de euro, reprezentānd o crestere de 43,3%; Unita a inregistrat un volum de prime subscrise de aproximativ 41,5 milioane de euro, in crestere cu 74,4% iar la AGRAS, rezultatele arata o crestere de 6,4%, adica un volum de prime subscrise de circa 5,9 milioane de euro.