Restantele inregistrate la creditele mai mari de 20.000 de lei au crescut cu 9,3% in noiembrie fata de luna precedenta, ajungand la 7,65 miliarde lei (1,8 mld. euro), in timp ce intarzierile la plata de peste 90 de zile au urcat cu 17%, pana la aproape 5 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Banca Nationala a Romaniei.

La finalul lunii noiembrie a anului 2009, sumele restante cu intarzieri de peste 90 de zile se ridicau la 4,93 miliarde lei, in crestere fata de 4,23 miliarde lei cat erau la sfarsitul lunii anterioare.

Fata de finalul lui 2008, sumele restante inregistrate la Centrala Riscurilor Bancare au crescut de 2,3 ori in primele 11 luni ale lui 2009, in timp ce intarzierile la plata de peste 90 de zile au crescut de 4,4 ori in acelasi interval.

Restantele pentru creditele scoase in afara bilantului au scazut cu 24,5%, pana la 857 milioane lei la final de noiembrie, de la 1,136 miliarde lei cat erau in octombrie. Comparativ cu finalul lui 2008, restantele pentru creditele in afara bilantului au scazut cu 37%, de la 1,362 miliarde lei la 31 decembrie 2008.

Datele prezentate de Centrala Riscurilor Bancare se refera la expunerea fata de un singur debitor, egala sau mai mare de 20.000 lei.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si