Prima polita de asigurare obligatorie a locuintelor ar putea fi emisa incepand cu luna iulie, insa va depinde de momentul semnarii contractului de reasigurare pentru care membrii Oolului sunt acum in curs de negocieri, a declarat Radu Mustatea , membru in consiliul de administratie al Pool-ului de Asigurarea Impotriva Dezastrelor (PAID).

"Este posibil sa incepem emiterea politelor incepand cu luna iulie insa nu neaprat de pe 1 iulie. Depinde de contractul de reasigurare, care este creionat in mare parte si pentru car esuntem acum in negocieri", a mentionat Radu Mustatea (foto), care mai ocupa si functia de presedinte al directoratului in cadrul Astra Asigurari.

Aplicarea legii asigurarii obligatorii a locuintelor a fost amanata de mai multe ori astfel ca la inceputul anului trecut, in piata era avansat termenul de 1 ianuarie 2010.

Asigurarea obligatorie a locuintelor acopera trei riscuri precum riscul de cutremur, alunecari de teren ori inundatii, pentru fiecare constructie cu destinatia de locuinta. Suma maxima asigurata este de 20.000 euro pentru locuintele de tip A si de 10.000 euro pentru locuintele de tip B. Prima obligatorie este de 20 euro in cazul locuintelor tip A si de 10 euro in cazul locuintelor tip B.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Ce inseamna sa iti asiguri locuinta la "adevarata sa valoare"?