Adrian Dinculescu, Namirial: Noile cărți de identitate vor fi echivalente identificării face-to-face. Ce am putea face cu buletinul electronic?

Cărțile de identitate pe care le folosim în prezent nu sunt recunoscute mereu în afara României, iar alternativa cărților de identitate electronice, însoțite de certificate calificate va oferi o posibilitate de identificare a persoanei în cauză echivalentă cu procedurile face-to-face, a susținut Adrian Dinculescu, Partnerships & Alliances la Namirial, în cadrul conferinței Future Banking.

„Cartea nouă de identitate este un pas foarte important. Am fost prezent într-o discuție unde cineva a spus că nu i-a fost acceptată cartea de identitate de un furnizor de servicii de încredere pentru emiterea unui certificat calificat. Deci, în momentul ăsta avem o carte de identitate care nu îndeplinește cerințele minime de securitate în așa fel încât cineva să aibă încredere 100% că persoana care cere acel serviciu – că este serviciu de încredere, serviciu bancar sau orice alt serviciu – este cine spune că este”, a afirmat Dinculescu.

Autoritățile române și-au asumat în fața Comisiei Europene că vor implementa noile buletine electronice până pe 2 august, termenul limită pentru conformarea la reglementările europene privind carțile de identitate.

Vei putea semna documente cu cartea de identitate?

Potrivit reprezentantului Namirial, noua carte de identitate trebuie să aducă câteva elemente suplimentare, pe lângă elementele de securitate.

Ai potențialul unui certificat de autentificare, folosind tehnologia NFC sau alte tehnologii să autentifici persoana pentru a ști cine este în fața ta. Apoi poți să ai un certificat calificat, deci vei putea și să semnezi documente cu cartea de identitate, care devine în felul ăsta un smart card.

Citeste si:
MasterCard vrea să aducă un miliard de oameni în economia digitală...
MasterCard vrea să aducă un...

Adrian Dinculescu, Partnerships & Alliances la Namirial

Certificatul calificat este acel certificat emis in conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European (eIDAS) și al legii 455/2001 privind semnătura electronică.

O capacitate performantă de identificare

„Problemele care intervin sunt cele de identificare. Presupun că autoritățile publice își vor asuma identificarea persoanelor în emiterea cărții de identitate, la fel cum se face și acum. Pentru noi, ca furnizori, pentru bănci și alți solution providers va fi un element foarte util. Să emit un certificat calificat și să pot citi datele de acolo, iar după aceea să mă pot loga la o bază de date unde să validez acele informații îmi va permite să am un proces echivalent cu identificarea face-to-face. Și atunci pot să emit un serviciu de încredere de la distanță, fără să folosesc neapărat metode foarte complexe. Acum se face prin identificare video, iar acel nivel de asigurare a încrederii nu este cel mai ridicat”, a mai spus Adrian Dinculescu.

Namirial este furnizor de soluții software și servicii de încredere, precum și Autoritate de certificare care oferă soluții precum semnătura electronică, poștă electronică certificată, facturare electronică și arhivare digitală pe termen lung.

Citeste si:
Cartile de identitate romanesti se schimba din 2021
Cartile de identitate...

Future Banking, proiectul InternetCorp dedicat inovațiilor făcute de bănci și companiile fintech a reunit pe 18 mai reprezentanți ai statului și mediului privat, pentru a dezbate noutăți și tendințe care s-au conturat în ultimele 12 luni de pandemie, în ceea ce privește procesul de digitalizare.

Evenimentul Future Banking din 18 mai s-a desfasurat cu sprijinul partenerilor de la ING Bank, MasterCard, Orange Money, UniCredit Bank, Namirial, AriadNext, First Bank si Qualitance.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri