Proaspăt absolvent a două facultăți, una în Regatul Unit al Marii Britanii și cealaltă în România, Radu Pupezeanu a fondat alături de doi prieteni platforma deneplagiat.ro, menită să le ofere acces studenților la o soluție prin care să-și verifice mai ușor lucrările. Despre povestea din spatele platformei, modul în care funcționează și planurile de extindere a soluției către zona de companii, Radu Pupezeanu a vorbit în cadrul unui interviu acordat wall-street.ro.

În vara anului 2021, Radu Pupezeanu a susținut două licențe, una la Kings College din Londra și una în cadrul Universității din București, cursurile la cea de-a doua fiind susținute prin intermediul formei de învățământ la distanță. Diferențele dintre cele două medii academice l-au inspirat să pornească prima sa afacere, cu care-și propune să vină în ajutorul studenților care-și pregătesc lucrările pentru examenele de finalizare a studiilor sau chiar și simple referate pentru anumite cursuri.

”Am urmat două discipline (relații internaționale și istorie n.r.) care se bazează pe materiale de mari dimensiuni pentru care eu consider că este esențială verificarea împotriva plagiatului înainte de a le depune. În Marea Britanie, facultatea ne-a pus la dispoziție o platformă prin care îți puteai verifica singur lucrarea. La București nu am avut parte de aceeași experiență și am început să întreb mai mulți studenți dacă ei consideră lipsa unei astfel de soluții o problemă”, precizează Radu Pupezeanu.

Din răspunsurile primite a identificat nevoia unei soluții care să se diferențieze de platformele pe care studenții le folosesc, în mare parte gratuite, însă, așa cum era de așteptat, s-a lovit și de persoane care au considerat că o astfel de platformă încalcă normele etice.

”În unele cazuri soluția a fost privită că ceva ce nu este etic, o soluție pe care le-o oferi celor care vor să plagieze”, spune Pupezeanu, punctând că nu este de acord cu aceaste opinii deoarece consideră că cine își dorește să plagieze o poate face oricum și că platforma e gândită mai mult pentru cei care doresc să se asigure că lucrarea lor respectă toate normele și că nu riscă să fie sancționați pentru situații precum cele în care au omis să citeze sursa în anumite locuri.

”Poate fi și situația în care parafrazezi ceva și nu o faci corect, cu toate că tu ai citat sursa, iar profesorului care testează pe platforma facultății lucrarea ta îi poate indica faptul că ai plagiat. Te mai poți plagia și pe tine însuți, dacă lucrarea ta este deja într-o bază de date și în cea nouă nu te-ai citat pe tine. Sunt tot felul de tipuri de plagiat care în epoca aceasta în care totul se digitalizează pot crea probleme”, consideră fondatorul platformei.

Platforma a fost lansată la jumătatea anului trecut, de partea de dezvoltare IT ocupându-se Carina Deaconu, unul dintre cei trei cofondatori, în timp ce de partea de Legal s-a ocupat Andrei Rădulescu, cel de-al treilea cofondator.
”A trebuit să facem un concept de la 0, doarece modelul din Marea Britanie era oferit prin platforma facultății. Noi ne-am gândit să facem ceva direcționat direct către studenți prin intermediul unei platforme independente, care să fie ușor de utilizat”, adaugă Pupezeanu.

Soluția folosește un software bazat pe AI și machine learning, achiziționat de la o companie de tehnologie, software peste care au construit platforma în așa fel încât să fie intuitivă pentru studenți. Costul de utilizarea este de 5 lei per 2.500 de cuvinte, iar Pupezeanu precizează că principala diferență este dată de posibilitatea platformei de a verifica și conținutul parafrazat. Până la finalul anului 2021, platforma a înregistrat aproximativ 1.000 de utilizatori.

Cei trei cofondatori își propun să meargă dincolo de zona academică și să atragă utilizatori din rândul agențiilor de marketing și a publisherilor, care își pot verifica textele prin intermediul deneplagiat.ro. Modul în care funcționează platforma poate fi observat în video-ul de mai jos.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri