Declararea independentei Scotiei, dupa referendumul de saptamana viitoare, va provoca incertitudini economice si ar putea declansa reactii negative pe pietele financiare, a avertizat joi Fondul Monetar International, relateaza AFP.

"Unul dintre principalele efecte imediate risca sa fie incertitudinile legate de tranzitia la o situatie monetara, financiara si bugetara diferita in Scotia", a declarat un purtator de cuvant al FMI, Bill Murray, intr-o conferinta de presa. El a adaugat ca aceasta incertitudine ar putea conduce la reactii negative pe piete, pe termen scurt, relateaza Mediafax.

Scotienii trebuie sa se pronunte pe 18 septembrie, prin referendum, asupra independentei regiunii a carei economie este comparabila cu cea a Finlandei sau a Irlandei. "O victorie a celor care vor independenta va ridica mai multe intrebari importante si complicate care trebuie negociate", a avertizat reprezentantul FMI.

Cresterea numarului sustinatorilor independentei Scotiei a dus la scaderea cotatiilor actiunilor la bursa Londoneza, precum si la deprecierea lirei, provocand temeri legate de aparitia unor retrageri de capital din Marea Britanie. Oficialul FMI a mai spus ca efectele pe termen lung ale aprobarii independentei Scotiei vor depinde de deciziile care vor fi luate in perioada de tranzitie.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri