Traficul aerian in Europa se va desfasura, marti, cu dificultati din cauza a doua greve separate in Franta si Germania, care vor paraliza mai multe aeroporturi din cele doua tari si vor afecta activitatea transportatorilor Lufthansa si Air France, transmite AFP.

In Germania, apelul la greva lansat de Verdi, cel mai important sindicat al functionarilor publici din Germania, va face ca personalul la sol si o parte din pompieri sa inceteze lucrul pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen, Koln si Bremen. In aceste conditii, compania aeriana germana Lufthansa a decis sa anuleze peste 800 de zboruri, jumatate din zborurile programate pentru marti, decizie care va afecta aproximativ 90.000 de pasageri, potrivit Agerpres.

Pe langa angajatii de la aeroporturi, in unele orase din Germania vor fi afectate de greva si serviciile de transport in comun, cresele sau serviciile de salubritate. Sindicatele functionarilor publici au declansat aceasta greva pentru a solicita o majorare salariala de 6% pentru cei aproximativ 2,3 milioane de functionari publici pe care ii reprezinta.

Greva care a inceput la ora locala 05 a.m. (03.00 GMT) urmeaza sa se incheie la ora 6 p.m. (16.00 GMT).

Si in Franta traficul aerian este perturbat ca urmare a deciziei companiei Air France de a anula 25% din zborurile programate, din cauza celei de sasea greve organizata de angajati pentru a obtine salarii mai mari. Transportatorul aerian francez estimeaza ca va putea asigura 65% din zborurile pe distante lungi, 73% din cursele pe distante medii dinspre si spre aeroportul parizian Roissy-Charles de Gaulle si 80% din zborurile pe distante scurte spre aeroportul Orly.

In paralel, Franta s-a confruntat in ultimele zile si cu o greva a sindicatele de la compania nationala de cai ferate (SNCF), care protesteaza impotriva eliminarii statului special, a deschiderii pietei de transport feroviar in fata concurentei, precum si contra transformarii SNCF in societate anonima, proces care, potrivit sindicatelor, deschide calea pentru privatizare, lucru negat de Guvernul de la Paris. Protestele angajatilor de la SNCF ar urma sa dureze 36 de zile intinse pe parcursul a trei luni si vor o situatie dificila pentru cei aproximativ 4,5 milioane de calatori care circula zilnic cu trenurile SNCF.

Sursa foto: Shutterstock.com / biggaju

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri