Parlamentul European a ales-o marti in functia de Presedinte al Comisiei Europene pe Ursula von der Leyen, care isi va incepe mandatul de cinci ani pe 1 noiembrie 2019. Din 733 de voturi exprimate, un singur vot a fost invalidat. 383 de eurodeputati au votat pentru, 327 impotriva, iar 22 s-au abtinut, informeaza legislativul european pe site-ul sau, noteaza Agerpres.

In momentul de fata, Parlamentul numara 747 de deputati in urma notificarilor oficiale venite din partea autoritatilor statelor membre, prin urmare pragul necesar a fost de 374 de voturi (mai mult de 50% din membri). Alegerea a avut loc prin vot secret pe hartie.

"In numele Parlamentului, doresc sa va felicit pentru alegerea in functia de Presedinte al Comisiei Europene. O foarte importanta etapa pentru institutiile europene incepe acum; trebuie sa pregatim audierile pentru comisarii desemnati, care sunt tratate foarte serios de catre membrii Parlamentului European. Ne asteptam ca subiectele pe care le-ati abordat astazi in plen sa fie examinate amanuntit si detaliat de catre viitorul colegiu, care se va prezenta la audieri in fata comisiilor competente. Urmatorii ani vor fi foarte importanti pentru viitorul Uniunii Europene si nu vom putea face fata cu succes provocarilor decat printr-o cooperare stransa si completa intre institutii", a declarat presedintele PE, David Sassoli.

Pasii urmatori

Presedintele desemnat al Comisiei va trimite acum scrisori oficiale catre sefii de stat si de guvern ai statelor membre, cu invitatia de a-si propune candidatii pentru posturile de comisar. Audierile candidatilor vor avea loc in comisiile de specialitate ale Parlamentului, in perioada 30 septembrie - 8 octombrie. Colegiul comisarilor va fi apoi supus votului in plenul Parlamentului European, cel mai probabil in sesiunea din 21-24 octombrie.

Prima femeie care va conduce Executivul UE

Ursula von der Leyen, un aliat apropiat al cancelarului german Angela Merkel si ministru de lung durata in cadrul Uniunii sale Crestin-Democrate de centru-dreapta (CDU), va fi prima femeie care va conduce executivul Uniunii Europene - un post care presupune gestionarea unei mari parti a agendei politice a blocului comunitar pentru urmatorii cinci ani si ii va aduce in subordine 32.000 de oameni, scrie agentia dpa.

"Reprezentam jumatate din populatia noastra. Vrem partea noastra echitabila'', a declarat von der Leyen marti, in plenul Parlamentului European la Strasbourg, promitand promovarea egalitatii de gen.

Acasa, multi au fost uimiti de revenirea politica a unuia dintre ministrii cel mai putin populari.

Von der Leyen, care a condus Ministerul Apararii din 2013, s-a aflat sub presiune din cauza mai multor scandaluri rasunatoare, mai concret legate de imbatranirea echipamentelor de aparare si dezvaluiri socante cu privire la prezenta unor extremisti de dreapta in armata. O ancheta privind recurgerea la consilieri externi costisitori pentru a ajuta sa modernizeze Bundeswehr (armata) dupa ani de subfinantare este inca in curs de desfasurare.

Social-democratii de centru-stanga (SPD), parteneri de coalitie ai lui Merkel, au criticat vehement nominalizarea ei surprinzatoare, la inceputul acestei luni.

"Von der Leyen este cel mai slab ministru al nostru. Se pare ca acest lucru este de ajuns pentru a deveni seful Comisiei'', Europene, a scris la acel moment pe Twitter Martin Schulz (SPD), fost presedinte al Parlamentului European.

In afara Germaniei insa, von der Leyen - mama a sapte copii, care vorbeste fluent engleza si franceza - se bucura de o reputatie diferita. De profesie medic, ea este respectata in randul partenerilor NATO pentru intentiile de a intensifica cooperarea militara in cadrul UE.

Inainte a fost ministru al afacerilor sociale in landul Saxonia Inferioara din 2003, inainte de a avansa la nivel federal in 2005, detinand functiile de ministru al familiei, apoi al muncii.

Presedintele francez Emmanuel Macron a fost cel care a propus-o pentru inalta functie din UE, potrivit diplomatilor.

In sustinerea candidaturii sale, ea si-a asumat viziunea unei Europe care este increzatoare in locul sau in lume.

"[Eu eram] europeana inainte sa aflu mai tarziu ca sunt germana", le-a spus von der Leyen marti eurodeputatilor. ''De aceea pentru mine acolo inseamna un singur lucru: a uni si intari Europa".

Detinerea functiei de presedinte al Comisiei Europene semnifica un fel de intoarcere acasa pentru aceasta politiciana de 60 de ani care s-a nascut si a crescut la Bruxelles pe cand tatal sau detinea un post important in tanarul proiect european.

Sursa foto: JeanFrancois Badias | Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri