Vladimir Putin le oferă mamelor din Rusia, care au cel puțin 10 copii, bani cash și titlul onorific de ”Mamă Eroină”, decizie venită în contextul în care țara se confruntă cu o problemă a scăderii populației, scrie NewsWeek.

Liderul rus va reînvia premiul „Mama eroină”, care a fost instituit pentru prima dată sub liderul sovietic Josef Stalin în 1944. Premiul a fost acordat unui număr de peste 400.000 de femei înainte de a fi casat după căderea URSS în 1991.

Conform decretului emis săptămâna aceasta, o plată unică de 1 milion de ruble (16.400 dolari) va fi „acordată unei mame cetăţeană a Federaţiei Ruse, care a născut şi a crescut zece sau mai mulţi copii cetăţeni ai Federației Ruse”.

Premiul se acordă cu condiția ca copiii să fie încă în viață. Cu toate acestea, se vor face excepții pentru mamele ai căror copii au murit sau au dispărut „în apărarea Patriei” sau în îndeplinirea „serviciului militar sau îndatoririi civile”.

Titlul urmează să fie inclus pe lista Rusiei a ordinelor de stat de cel mai înalt rang, cum ar fi „Eroul Rusiei” și „Eroul Muncii”.

Retail jobs

Decretul cere beneficiarilor să poarte premiul – o stea cu cinci colțuri care înconjoară emblema statului rus lângă textul Mamei Eroine – în partea stângă a pieptului.

Populația Rusiei este în declin de zeci de ani, cifrele publicate în iulie de agenția de statistică de stat Rosstat arătând că a scăzut la 145,1 milioane.

Sursa foto: Shutterstock / Andreev-Studio.ru

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F