Va fi nevoie de încă aproape 300 de ani pentru a ajunge la egalitate între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte drepturile, şi-a exprimat ONU regretul, apreciind că numeroasele crize care au loc în prezent "agravează" disparităţile dintre sexe, informează AFP, citată de Agerpres.

"În ritmul actual de progrese. Va fi nevoie de 286 de ani pentru ca lacunele în materie de protecţie juridică şi suprimare a legilor discriminatorii să fie înlăturate", potrivit Agenţiei ONU pentru Femei şi Departamentului Afaceri Economice şi Sociale al Naţiunilor Unite (DAES).

Va fi nevoie, de asemenea, de "140 de ani pentru ca femeile să fie reprezentate pe picior de egalitate în poziţii de putere şi de leadership la locul de muncă şi de cel puţin 40 de ani să se ajungă la o reprezentare egală în parlamentele naţionale", au precizat cele două organisme ale ONU.

Foarte departe de obiectivul de a ajunge la egalitate între sexe până în 2030, după cum este prevăzut în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU.

Iar "provocările mondiale, precum pandemia de COVID-19 şi sechelele acesteia, conflictele violente, schimbările climatice şi atitudine negative faţă de sănătatea şi drepturile sexuale şi de reproducere ale femeilor agravează şi mai mult disparităţile între sexe", şi-au exprimat îngrijorarea aceste organisme ale ONU, într-un comunicat.

La sfârşitul anului, circa 383 de milioane de femei şi fete vor trăi în sărăcie extremă, cu mai puţin de 1,90 de dolari pe zi, comparativ cu 368 de milioane de bărbaţi şi băieţi, precizează comunicatul, ce constată o inversare îngrijorătoare a reducerii sărăciei.

Cu 44 de milioane la sfârşitul lui 2021, în prezent există mai multe ca oricând femei şi fete strămutate forţat şi peste 1,2 miliarde de femei şi fete de vârstă reproductivă care trăiesc în ţări unde există restricţii asupra avortului.

"Este esenţial să ne unim acum pentru a investi în favoarea femeilor şi fetelor, pentru a relua şi accelera progresele care trebuie atinse", a comentat Sima Bahous, directoarea executivă a Agenţiei ONU pentru Femei, într-un comunicat.

"Datele arată în mod cert regrese în viaţa lor, agravate de criza mondială, fie în materie de venituri, de securitate, de educaţie sau de sănătate. Cu cât ne va lua mai mult timp ca să inversăm această tendinţă, cu atât va creşte preţul pentru noi toate şi noi toţi", a adăugat ea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri