Mii de persoane au ieşit pe străzi în capitala iraniană Teheran şi în cea irakiană Bagdad pentru a-şi exprima susţinerea faţă de palestinieni, în cea de-a şaptea zi de război sângeros între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, informează AFP, conform Agerpres.

La Teheran, manifestanţii au fluturat drapele ale Iranului, palestiniene şi ale Hezbollah, scandând sloganuri şi desfăşurând bannere pe care se putea citi "Jos America!" şi "Jos Israelul!", transmite un jurnalist al AFP.

Manifestaţii similare au avut loc şi în alte oraşe din Iran, unde manifestanţi au dat foc unor drapele americane şi israeliene.

Mii de persoane au manifestat vineri şi în capitala irakiană Bagdad, în susţinerea palestinienilor, o cauză consensuală în Irak, potrivit unor imagini transmise de televiziunea de stat din această ţară.
"Nu ocupaţiei! Nu Americii!", scandau manifestanţii în piaţa Tahrir, centrul capitalei irakiene.

Veniţi la apelul liderului şiit Moqtada Sadr "în susţinerea Gaza" şi împotriva Israelului, manifestanţii de la Bagdad fluturau drapele palestiniene şi irakiene, iar un imens drapel israelian a fost întins pe pământ pentru ca protestatarii să poată călca pe el, potrivit unui fotograf al AFP.

În jurul pieţei Tahrir, mişcarea lui Moqtada Sadr a impus măsuri de securitate stricte. Forţe de securitate irakiene erau şi ele desfăşurate în număr mare în zona manifestaţiei.

Moqtada Sadr este în opoziţie politică, însă mişcarea de susţinere a palestinienilor din Gaza beneficiază de un sprijin explicit din partea guvernului irakian, susţinerea cauzei palestiniene bucurându-se de un larg consens în Irak, ţară majoritar arabă şi musulmană.

Guvernul irakian, susţinut de o majoritate parlamentară de partide apropiate Iranului, aliat al Hamas, a declarat că atacul lansat sâmbătă împotriva Israelului de mişcarea islamistă palestiniană este "rezultatul natural al opresiunii sistematice" la care sunt supuşi palestinienii "din partea autorităţii de ocupaţie sioniste".

Pe 7 octombrie, în plin Şabat, ziua de odihnă săptămânală a evreilor, sute de combatanţi ai Hamas s-au infiltrat în Israel cu maşini, pe cale maritimă şi aeriană, ucigând civili pe străzi, în casele lor sau la festivaluri de muzică, semănând teroare sub o ploaie de rachete.

În timpul acestui atac, care a şocat Israelul, combatanţi Hamas au luat mai multe zeci de ostatici israelieni, străini şi cu dublă cetăţenie, pe care mişcarea paramilitară islamistă ameninţă să-i execute.

Israelul a ripostat declarând război pentru a distruge capacităţile Hamas, mişcare calificată drept organizaţie teroristă de SUA şi Uniunea Europeană, lovind Fâşia Gaza şi desfăşurând zeci de mii de soldaţi în jurul enclavei palestiniene şi la frontiera sa cu Libanul, în nord.

Sursa foto: Shutterstock / ChameleonsEye

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri