Casa Albă ''nu are niciun indiciu în acest stadiu că Ucraina sau ucraineni ar fi implicaţi" în atacul asupra unei săli de concerte de lângă Moscova, a declarat un purtător de cuvânt american, informează AFP, preluat de Agerpres.

"Nu vă sfătuiesc, în acest stadiu iniţial, să faceţi vreo legătură cu Ucraina", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securităţii Naţionale al SUA.

Mai multe persoane au murit într-un atac armat urmat de un incendiu de proporţii, vineri seară, la o sală de concerte de la periferia Moscovei unde au pătruns mai mulţi oameni înarmaţi, potrivit autorităţilor ruse, care s-au referit la "un atentat terorist sângeros".

Ministerul rus de Externe solicită ca Statele Unite să împărtăşească orice informaţie pe care o au despre atacul armat comis vineri seara în apropierea Moscovei, relatează Reuters.

''Casa Albă a declarat că nu vede niciun semn că Ucraina sau ucrainenii sunt implicaţi în atacul terorist de la Moscova'', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zaharova.

''Pe ce se bazează oficialii de la Washington, în mijlocul unei tragedii, pentru a trage vreo concluzie cu privire la nevinovăţia cuiva?

Ea a spus că, dacă Washingtonul are informaţii, ar trebui să le împărtăşească şi că, dacă Washingtonul nu are informaţii, nu ar trebui să vorbească în acest mod.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri