Cei patru presupuşi atacatori din spatele atentatului comis la sala de concerte Crocus din Moscova, soldat cu 137 de morţi, au fost plasaţi duminică în arest preventiv pentru două luni de un tribunal din capitala Rusiei, transmite luni AFP.

Cei patru bărbaţi sunt acuzaţi de terorism şi riscă închisoarea pe viaţă, a declarat tribunalul Basmanîi din Moscova într-un comunicat.

Arestarea lor preventivă, stabilită până pe 22 mai, poate fi prelungită până la judecarea lor, a cărei dată nu a fost încă stabilită.

În total, autorităţile ruse au raportat arestarea a 11 persoane, dintre care patru atacatori, în legătură cu acest atentat.

Instanţa a difuzat imagini în care trei suspecţi sunt aduşi în sala de judecată încătuşaţi şi păziţi de poliţişti, apoi aşezaţi în cuşca de sticlă rezervată acuzaţilor. Al patrulea a sosit într-un scaun cu rotile, cu ochii închişi. Unul dintre suspecţi avea un bandaj alb la ureche, similar apariţiei sale în clipurile video ale arestării presupuşilor atacatori, date publicităţii sâmbătă de către anchetatori, unde trei dintre ei apăreau cu sânge pe faţă.

Conform informaţiilor furnizate de tribunal, doi dintre acuzaţi au pledat vinovaţi. Unul dintre ei, originar din Tadjikistan,"şi-a recunoscut pe deplin vinovăţia".

Autorităţile declaraseră anterior că suspecţii sunt "cetăţeni străini", fără a menţiona naţionalitatea lor.

Tadjikistanul este o fostă republică sovietică din Asia Centrală, cu majoritate musulmană.

Agenţia de presă rusă Ria Novosti a informat că unul dintre suspecţi este un fost angajat al unui coafor din Ivanovo, un oraş situat în nord-estul Moscovei. Un altul are un copil de opt luni şi muncea într-o fabrică de parchet din Podolsk, în regiunea Moscova.

Atacul a fost revendicat de organizaţia jihadistă Stat Islamic, dar autorităţile ruse au prezentat o pistă ucraineană, spunând că atacatorii încercau să ajungă în Ucraina, unde aveau contacte. Însă Ucraina neagă cu fermitate orice implicare în acest atentat, cel mai mortal din Rusia de la începutul anilor 2000.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri