Cei care si-au spus ca sunt lucruri mai importante in viata decat sa fie cu adevarat atragatori vor avea parte de un soc: persoanele cu un fizic placut nu sunt doar o placere pentru ochii celorlalti. Se pare ca aceastea stau si mai bine pe plan financiar decat cei mai putin inzestrati de natura. Frumusetea atrage mai multi bani, mai mult succes si relatii mai stranse.
Cercetatorii care au investigat aceasta problema la locul de munca au constatat ca cei care sunt nominalizati de colegi drept cei mai atragatori au salarii cu 12% mai mari decat opusul acestora. Cei care se regasesc undeva la mijloc pe scara, subiectiva totusi, a frumusetii, castiga cu 7% mai putin decat frumosii clasamentului.

Studiul, raportat in publicatia The Journal of Economic Psychology, noteaza ca principale motive ale victoriei frumosilor asupra celorlalti semeni amabilitatea si cooperativitatea, apreciate mai des in cazul persoanelor mai atragatoare.

Informatiile au fost furnizate de cercetatorii Universitatii din California, care au studiat trei grupuri de subiecti potrivit conceptiilor generale despre atractivitatea fizica. Comportamentul acestora a fost observat atent, iar veniturile diferite au fost luate in considerare, pentru un raspuns final.

Rezultatul? “Persoanele atractive castiga mai mult decat cei mai putin atragatori, care la randul lor incaseaza mai multi bani decat cei cotati ca fiind deloc atragatori”, au declarat cercetatorii studiului, accentuand faptul ca aceste rezultate se aplica in diferite societati si medii organizationale.

Prin urmare, persoanele cu adevarat atragatoare coopereaza mult mai usor cu restul colegilor de munca si au venituri mai substantiale. Echipa de cercetare insa s-a gandit si la alta posibilitate: ca cei mai atragatori sunt si cei mai egoisti. Au testat si aceasta varianta, afirmand ca, de fapt, persoanele considerate frumoase sunt, in medie, mai putin egoiste decat categoria de mijloc.

Dimpotriva, cei mai atragatori sunt vazuti ca si cei mai cooperanti si mai receptivi la problemele celorlalti, conform studiului. 39% din cei mai frumosi barbati si femei au fost indicati ca fiind foarte amabili, in comparatie cu cei 16% din cei mai putin atractivi si doar 6% din categoria celor deloc atractivi.
“Persoanele frumoase tind sa se inscrie in echipe de succes pentru ca ceilalti membri ai echipei sunt mai cooperative in prezenta lor”. Exista si vesti bune pentru cei neatragatori, gen “Betty cea urata”, sustin cercetatorii. Cei care se bazeaza doar pe aspectul fizic pot obtine exact contrariul, si atunci persoanele neatragatoare vor iesi in evidenta.

Aparitia fizica conteaza in cariera unui individ, admite strategul Catherine Kaputa. “E destul de discurajator sa afli ca locul de munca devine, de fapt, un concurs de frumusete”, a declarat Kaputa, autoare a cartii “U R a Brand”. Doar pentru ca cineva e mai atractiv, ne inchipuim ca are si alte calitati positive care nu au legatura cu aspectul fizic.”

Catherine Kaputa a formulat un plan de salvare in cinci puncte pentru a obtine succesul la locul de munca:

1.Acorda atentie imbracamintei tale: hainele nu iti vor creste performanta, dar vor intari perceptia celorlalti despre performantele tale
2.Construieste o imagine puternica, fii increzatoare in aspectul tau fizic si pune accent pe calitatile tale
3.Creeaza o nota distinctiva, iesi din multime cu ceva unic
4.Concentreza-te pe valorile, stilul si opiniile tale pentru a-i atrage pe ceilalti, fii mereu la inaltime, chiar si in cele mai grele momente
5.Perfectioneaza-ti discursul: abilitatea de a te vinde si a-ti promova ideile este foarte importanta


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri