Liderii de afaceri participanti la Formul Economic Mondial de la Davos si-au exprimat dispretul si ingrijorarea fata de sistemul bancar si excesele acestuia, dupa anuntul privind frauda de 4,9 miliarde de euro provocata de un trader la Societe Generale.

Frauda de proportii descoperita la Societe Generale, care a intervenit in punctul culminant al Forumului, a generat stupoare si neincredere, reamintind ca aceasta criza s-ar putea afla, de fapt, abia la inceput. Cuvintele "halucinant", "incredibil", "de neinteles" au aparut in repetate randuri in conversatii.

"Aceast fapta a afectat si mai mult imaginea sectorului bancar, intr-o perioada in care ingrijorarea referitoare la riscuri se afla la un nivel foarte ridicat", a declarat directorul general al Intesa Sanpaolo, Corrado Passera.

Jerome Kerviel, traderul de la Societe Generale acuzat ca a comis o frauda de 4,9 miliarde de euro, s-a predat politiei si coopereaza in cadrul investigatiei.

Presedintele Societe Generale, Daniel Bouton, a declarat pentru un ziar francez ca banca va depasi "socul" descoperirii fraudei interne, relateaza Reuters.

Societe Generale a anuntat joi dimineata ca este victima unei fraude, in cadrul diviziei sale de brokeraj, ce se ridica la 4,9 miliarde euro, la care se adauga si deprecieri ale activelor, legate de criza creditelor ipotecare, de 2 miliarde euro. Ulterior, a anuntat ca isi majoreaza capitalul cu 5,5 miliarde euro ca sa acopere paguba.

"Am trecut printr-un soc, insa il vom depasi impreuna", a declarat Bouton sambata pentru ziarul Le Figaro.

Acesta a subliniat faptul ca cea de-a doua banca franceza isi mentine in continuare pozitia financiara puternica si buna reputatie.

Bouton a negat speculatiile din piata potrivit carora Societe Generale a fost in spatele caderii de luni a burselor, dupa ce a fost nevoita sa renunte la pozitiile din piata in urma descoperirii fraudei, la sfarsitul saptamanii trecute.

"Este absurd, pietele asiatice au provocat caderea burselor de luni", a spus Bouton.

Intrebat daca Societe Generale ar putea fi tinta unei preluari ostile pe termen scurt, Bouton a raspuns ca "aceasta nu ar fi prima incercare din 1987".

Banca a mai anuntat ca descoperirea fraudei l-a determinat pe Bouton sa isi inainteze demisia, insa aceasta nu a fost acceptata de managementul Societe Generale, care a dorit ca presedintele sa ramana in functie pentru clarificarea situatiei.

Societe Generale (SocGen) se confrunta cu presiuni tot mai accentuate ca sa explice detaliat cum a fost posibil ca un trader necinstit sa isi insele supraveghetorii si sa provoace o pierdere de 4,9 miliarde euro (7 miliarde dolari), consemneaza, vineri, Reuters.

Ca un semnal care arata ca guvernul francez este exasperat din cauza scandalului, premierul Francois Fillon a criticat deschis banca pentru ca nu l-a avertizat mai devreme ca are necazuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri