Europenii discuta astazi despre lectiile invatate din criza gazului

Guvernele europene intentioneaza astazi sa discute despre lectiile invatate din criza gazului rusesc, indiferent daca intre timp aceasta criza se va apropia de final sau se va prelungi, relateaza AFP.

Cea mai recenta evolutie este ca Ucraina a adaugat, apoi a retras, o declaratie-surpriza din acordul ce permitea deblocarea livrarilor de gaz. Dupa ce acest incident va fi rezolvat, vor fi necesare trei zile pentru ca gazul rusesc ce tranziteaza Ucraina sa ajunga in Europa, dupa redeschiderea vanelor de catre Moscova.

Denuntand "santajul" rusilor si ucrainenilor, Alexandr Vondra, vicepremier ceh pentru afaceri europene, a reamintit ca "solidaritatea este foarte importanta, un test pentru toti europenii", potrivit NewsIn.

Aceasta chestiune va fi in centrul reuniunii de luni dupa-amiaza a ministrilor energiei din UE, tari ca Bulgaria sau Slovacia fiind in continuare extrem de afectate de oprirea livrarilor de gaz rusesc incepand de miercuri. In plus, ministrii isi vor reafirma dorinta de diminuare a depenedentei excesive de gazul rusesc, prin investitii mari si diversificarea furnizorilor.

Gazul rusesc reprezinta 25% din consumul actual al europenilor (80% vine prin conductele ucrainene), proportie care poate creste, daca nu se iau masuri.

Fara a astepta reuniunea ministeriala, gesturile de colaborare s-au intensificat, pentru a se veni in ajutorul tarilor serios afectate de oprirea brusca a livrarilor de gaz (Bulgaria, Slovacia, zona Balcanilor).

Insa Slovacia, aproape total dependenta de gazul rusesc si "in stare de urgenta in plan energetic", a decis sambata sa redeschida provizoriu un reactor al centralei nucleare de la Jaslovske Bohunice, inchis la 31 decembrie.

Decizia Slovaciei, ce incalca tratatele europene, a iritat Austria, dar Mirek Topolanek a refuzat orice critica. "Vad aceasta miscare ca o demonstratie a dorintei lor de a gestiona o problema pe care UE nu o poate rezolva pentru Slovacia", a spus el.

Pe de alta parte, Bulgaria nu a reusit sa primeasca duminica, din motive tehnice, gazul promis de Ucraina. "Bulgaria este singura tara din Europa care nu este legata de reteaua de gaz a niciunuia dintre vecinii sai", a explicat ministrul de externe, Ivailo Kalfin. Luni ea va cere un ajutor european pentru a-si lega reteaua de transport de gaz de cea a Romaniei si Greciei.

In ianuarie 2006, o criza ruso-ucraineana a afectat 10% din livrarile de gaz spre UE timp de 36 de ore. Acest incident a alertat europenii sa conceapa o politica de natura comuna pentru energie. Acest nou soc, mult mai violent, intervine in momentul in care UE pregateste strategia pe termen lung in perspectiva summitului european de la sfarsitul lunii martie. El ar trebui sa determine europenii sa dea dovada de ambitie, in pofida crizei economice.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri