Curtea Constituţională a României (CCR) a respins ca neîntemeiate sesizările asupra Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), stabilind că actul normativ este constituţional, anunță Agerores.

Redăm mai jos comunicatul integral regăsit pe site-ul oficial al Curții Constituționale:

„În ședința din data de 9 martie 2022, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi, a decis:

  • a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 54 de deputați și de 26 de senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Uniunea Salvați România și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art.3-6, art.8-10 și art.12 din Legea privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și legea în ansamblul său;
  • a respins, ca inadmisibilă, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, obiecție formulată de un număr de 35 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale partidului Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Social Democrat, precum și de 5 senatori aparținând grupului parlamentar al partidului Alianței pentru Unirea Românilor.

Deciziile sunt definitive și general obligatorii.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, au anunțat magistrații de la CCR, în comunicatul de presă.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri