Completurile de 3 de la instanta suprema au fost nelegal constituite, a decis Curtea Constitutionala, dupa mai multe amanari.

Judecatorii constitutionali au admis astfel sesizarea lui Florin Iordache privind un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie pe tema completurilor de 3 judecatori specializate in fapte de coruptie.

O astfel de hotarare favorabila l-ar fi putut scapa pe Liviu Dragnea de condamnarea la trei ani si jumatate de inchisoare in procesul angajarilor fictive. Acum, potrivit avocatilor din dosar, decizia nu ar mai putea fi folosita, nemaiexistand nicio cale de atac a sentintei din 27 mai, cand Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat definitiv pe fostul presedinte al PSD la inchisoare cu executare.

Decizia de admitere a fost luata cu 5 voturi "pentru" si 4 "impotriva”, au declarat surse oficiale.

Astfel, cauzele care nu au sentinte definitive pana la 1 ianuarie 2019 ar putea fi rejudecate de completurile de 5, au precizat sursele citate.

Prin urmare, judecatorii CCR au constatat ca a existat conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si instanta suprema generat de neconstituirea completelor specializate in coruptie.

Pana acum, CCR a amanat de 4 ori luarea unei decizii.

Presedintele instantei supreme, Cristina Tarcea, a solicitat, miercuri, Curtii Constitutionale, suspendarea cauzei, motivand schimbarea componentei CCR si faptul ca nu exista un nou judecator raportor. Solicitarea i-a fost insa respinsa.

"Pronuntarea in aceasta cauza a fost amanata de patru ori, iar de atunci s-au schimbat multe. Am consultat site-ul CCR si am constatat ca prin rezolutia presedintelui CCR s-a dispus un nou judecator raportor. Am verificat in aceasta dimineata dosarul si nu am vazut un nou raportor. Dezbaterea are loc pe raportul depus de judecatorul raportor, a probelor din dosar. Eu nu am vazut decat un raport intocmit de un judecator raportor care la ora actuala nu mai este membru al CCR. Nu am vazut nicio rezolutie, de altfel, ca actualul judecator sa isi insuseasca raportul fostului judecator", a afirmat Cristina Tarcea in fata membrilor CCR.

In acest caz, Florin Iordache a sesizat CCR in luna martie, dupa ce Liviu Dragnea l-a lasat pentru o saptamana presedinte la Camera Deputatilor.

In sesizarea depusa la CCR, este invocat un conflict juridic de natura constitutionala intre Parlament si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) pe Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, pe tema completurilor specializate. Mai exact, Florin Iordache sustine in sesizare ca toate procesele de coruptie din prima instanta de la Inalta Curte de Casatie si Justitie ar fi trebuit judecate de completuri specializate in fapte de coruptie. Este invocat articolul 29, alineatul (1) din Legea 78/2000: "Pentru judecarea in prima instanta a infractiunilor prevazute in prezenta lege, se constituie completuri specializate”. In fata judecatorilor constitutionali, vicepresedintele Camerei Deputatilor a sustinut ca Inalta Curte a refuzat sa aplice Legea 78/2000 si sa constituie completuri specializate pe coruptie, ca "a sfidat Parlamentul si a incalcat statul de drept".

Lipsa completului specializat a fost invocata si de avocatii fostului lider al PSD, care cerusera desfiintarea sentintei de condamnare din prima instanta si rejudecarea cauzei de catre un complet specializat pentru judecarea cauzelor de coruptie.

Acum, potrivit avocatilor din dosar, o decizie prin care CCR constata un conflict de natura constitutionala intre Parlament si instanta suprema nu ar mai putea fi folosita, nemaiexistand nicio cale de atac a sentintei din 27 mai, cand Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat definitiv pe fostul presedinte al PSD la inchisoare cu executare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri