Pentru magazinele Delicateria Traiteur, care activeaza pe piata gourmet de lux, anul 2009 a insemnat o scadere cu 20% a cifrei de afaceri si un inceput de 2010 mai slab decat anul trecut. Cu toate acestea, proprietarul gaseste resurse sa investeasca 450.000 de euro intr-o relocare a magazinului de pe strada Mihai Eminescu.

Afacerile magazinului gourmet Delicateria Traiteur au fost afectate mai ales pentru ca desfasoara si activitati de catering pentru receptii si cocktail-uri, intrucat numarul evenimentelor de acest fel a scazut in 2009.

“Anul 2010 a inceput chiar mai rau decat 2009 din punctul de vedere al vanzarilor, insa ma astept la o revenire a vanzarilor in octombrie – noiembrie”, declara Adrien Damour.

Printre masurile luate pentru diminuarea efectelor negative ale crizei, proprietarul nu a putut include scaderea preturilor, intrucat nu a putut reduce costurile de productie, asa ca a trebuit sa mareasca productivitatea, sa fie mai atent la cheltuieli si sa reduca personalul.

“Am redus personalul cu 20%, iar acum lucram cu o echipa de 50 de oameni”, adauga Damour.

In plus, el nu vede o revenire spectaculoasa nici in 2011, si spune ca, urmand dupa o perioada de criza in care s-au acumulat datorii, va fi un an al prudentei, in care se vor restitui datoriile pentru a porni din nou.

In ceea ce priveste investitia de 450.000 de euro in relocare, Adrien Damour spune ca, desi trecem printr-un context economic foarte greu, a investit acum deoarece vrea sa fie pregatit pentru momentul in care piata isi va reveni. In plus, locatia din Strada Eminescu era deja veche si nu mai corespundea cu spatiul pe care si-l dorea.

Noua locatie este o vila pe Bulevardul Dacia, construita la inceput de secol XX, doar achizitia acesteia ridicandu-se la 300.000 de euro. Restul investitiei a constat in renovarea vilei in totalitate, pastrand elementele originale ale constructiei, precum ferestrele, parchetul din lemn, usile masive sau sobele venetiene.

Magazinul va avea o suprafata de 200 de metri patrati, iar clientii vor putea alege dintr-o gama importanta de gastronomie fina care numara aproximativ 400 de preparate, produse chiar la Bucuresti in fabrica societatii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri