Grupul Editoral Humanitas, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de carte, continua sa isi extinda lantul de distributie, compania deschizand la finalul lui august o noua librarie, aceasta aflandu-se in Piata Sfatului din Brasov, au declarat oficialii Humanitas pentru wall-street.ro.

Unitatea se afla in Piata Sfatului, nr. 16 („Casa cu fresce“), vis-a-vis de cea a lantului Carturesti. Deschiderea oficiala va avea loc pe 19 septembrie

Libraria de la Brasov este cea de a 15-a din grupul Humanitas si are o suprafata de aproape 203 metri patrati la parter, deocamdata fiind folosita doar aceasta parte a cladirii.

Humanitas detine si libraria online libhumanitas.ro si alte 14 librarii clasice (offline): patru in Bucuresti (Libraria Humanitas de la Cismigiu, Libraria Humanitas Kretzulescu, Libraria Humanitas din Fundul Curtii, Libraria Humanitas Auchan), Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iasi (doua librarii), Galati, Oradea, Piatra Neamt, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Sibiu).

Bazele Grupului Editorial Humanitas au fost puse in 1993 de catre scriitorul Gabriel Liiceanu, in prezent grupul fiind format din cinci companii cu afaceri totale de 6,8 milioane de euro si 177 de angajati. De asemenea, acestea au avut un profit net de 181.000 de euro anul trecut.

Citeste si:
Reportaj Street Delivery: Metafore bucurestene pe Arthur Verona
GALERIE FOTO Street...

Companiile din grup sunt: Editura Humanitas, Humanitas Fiction, Humanitas Multimedia, Humanitas Digital si Librariile Humanitas (operatorul librariilor detinute de grup).

Librariile Humanitas au avut anul trecut venituri de 2,9 milioane de euro si pierderi nete de 170.000 de euro, conform site-ului Ministerului de Finante.

Dezvoltarea unui lant propriu de distributie a fost una dintre strategiile principale de crestere ale publisherilor locali in ultimii ani, in contextul in care in Romania se afla in jur de 250 de librarii, dintre care 150 in Bucuresti. Printre editurile care au adoptat aceasta tactica se numara Grupul Humanitas, Litera International sau Nemira.

Principalii jucatori de pe piata locala de carte sunt Grupul Editorial Humanitas, Litera International, Polirom, Grupul Editorial All, Grupul Editorial Rao sau Curtea Veche Publishing.

Citeste si:
Carturesti deschide prima librarie intr-o cladire de birouri
Carturesti deschide prima...

Citeste si: Arsene, Curtea Veche Publishing: Este jenant sa avem atat de putine librarii in tara. Nu ai acces la carte

Sursa foto: Fotografie realizata de Alexandra Coroi

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Media & Pub »



Citeste si
O noua librarie Carturesti in centrul comercial Veranda