Disney+, serviciul de streaming de la The Walt Disney Company, a confirmat lansarea în 42 ţări şi 11 teritorii, inclusiv România, potrivit unui comunicat al companiei. Platforma va fi disponibilă începând cu vara anului 2022.

Serviciul oferă conţinut original exclusiv şi mii de episoade şi filme Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic.

Prețul abonamentelor nu a fost încă anunțat de companie.

Disney+ a fost lansat în toamna anului 2019 în Canada, SUA și Olanda, iar în prezent are peste 118 milioane de abonați. În prezent, serviciul de streaming este deja disponibil în mai multe țări europene precum Austria, Marea Britanie, Belgia, Franța, Germania, Italia sau Spania. Disney+ este disponibil în 18 ţări din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa.

Serviciul de streaming direct către consummator, Disney+, de la The Walt Disney Company, face parte din segmentul Disney Media & Entertainment Distribution. Serviciul oferă streaming fără reclame, alături de o colecţie în continuă creştere de conţinut original exclusiv, printre care filme de lung metraj, documentare, seriale de acţiune şi de animaţie şi scurt metraje.

Având acces la vasta bibliotecă Disney de filme si divertisment TV, Disney+ găzduieşte, de asemenea, cele mai noi lansări de la The Walt Disney Studios. Iar prin intermediul Star oferă cele mai noi apariţii de la 20th Century Studios, Disney Television Studios, FX, Searchlight Pictures.

Sursa foto: Shutterstock / Ivan Mark

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri