Cea mai mare companie de streaming din lume a început în primăvară să testeze sistemul prin care oprește folosirea contului în mai multe locuințe. Ce s-a întâmplat însă în țările foloste drept ”cobai” - Peru, Costa Rica și Chile?

Potrivit publicației de tehnologie Rest of the World, cele trei state din America Latină au fost alese pentru a testa interzicerea partajării contului deoarece Netflix obține cel mai mic profit per abonat în această parte a lumii. În plus, Peru, Costa Rica și Chile sunt piețe mici, astfel că, în cazul unui eșec al experimentului, gigantul streaming-ului va avea pierderi limitate.

Utilizatorii Netflix din cele 3 state au fost anunțați că vor plăti în plus în cazul în care împart contul cu cineva care locuiește la altă adresă - mai precis, altă ”gospodărie” (”household”). Însă ”Rest of World” scrie că mesajul nu a ajuns la toți abonații din Peru, iar mulți dintre cei la care a ajuns pur și simplu l-au ignorat și au continuat să împartă contul și parola între mai multe locuințe.

Retail jobs

Citește și: Netflix pierde clienți și nu vrea să te mai lase să împarți contul cu prietenii

Alții și-au închis pur și simplu contul, considerând că este vorba de o scumpire a abonamentului, și au trecut pe alte platforme, care nu au politici împotriva partajării.

Ce s-a întâmplat cu abonații care au continuat să împartă contul cu prietenii

Cei care au continuat să își împartă contul cu prietenii nu au fost sancționați în niciun fel, scrie publicația - nici măcar prin mărirea abonamentului. De altfel, modul neclar în care Netflix definește ”gospodăria” în care poate fi utilizat contul fără taxe suplimentare ar lăsa loc reclamațiilor la agențiile de protecție a consumatorului.

Reprezentanții Neflix au explicat pentru ”Rest of World” că ”gospodăria” se referă la persoane care locuiesc în aceeași clădire (deși nu e clar cum se aplică acest lucru la un bloc de apartamente). Ei au precizat și că schimbările sunt ”progresive”, astfel că abonamentele majorate ar putea să nu ajungă la toți clienții în același timp.

Citeste si:
Câte persoane poți programa la vaccinare dacă ai cont în platformă
Câte persoane poți programa...

Statistic: Least expensive countries for a monthly Netflix subscription worldwide in 2021 (in U.S. dollars) | Statista
Find more statistics at Statista

Pe de altă parte, un angajat din Peru al companiei a precizat, sub protecția anonimatului. că politica Netflix nu e clară și că momentan s-ar permite folosirea contului și de la altă adresă, utilizatorii respectivi primind un cod de verificare.

Deja agențiile de protecție a consumatorului din Peru, Chile și Costa Rica au convocat reprezentanții Netflix pentru clarificări. Instituția din Peru a anunțat că introducerea de planuri tarifare diferențiate pe baza utilizării în una sau mai multe ”gospodării” ar putea fi considerată o discriminare arbitrară, lucru care ar urma să fie stabilit în urma unei investigații oficiale.

De ce vrea Netflix să interzică împărțirea contului cu prietenii

Concurența din ce în ce mai mare pe piața de servicii de streaming ar fi împins Netflix să implementeze mai rapid decât își propusese atât sistemul prin care să oprească partajarea contului între mai multe adrese, cât și rularea de reclame. Este posibil ca Netflix să introducă pe plan global cele două schimbări până la finalul anului 2022, conform unor discuții purtate în interiorul companiei.

Citeste si:
Un hacker i-a spart contul de Twitter lui Donald Trump
Un hacker i-a spart contul de...

Infographic: Netflix's Streak Ends After a Decade of Unwavering Growth | Statista You will find more infographics at Statista

Netflix a raportat o pierdere de 200.000 de abonați în primul trimestru al anului 2022. Este prima dată în mai bine de 10 ani în care gigantul streaming înregistrează o scădere în T1, iar în al doilea trimestru, compania a estimat că va mai pierde încă 2 milioane de abonați în al doilea trimestru.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri