Sezonul concediilor de vara se apropie si cu totii ne facem planuri, insa este necesar sa ne gandim si la protectie. Astfel, poate cea mai importanta asigurare pe care o incheiati inainte de a pleca in vacanta este asigurarea de calatorie. Acasta polita constituie un instrument de protectie pentru cei care calatoresc in strainatate in diverse scopuri, fie turistic, fie de business si poate sa acopere o suita de evenimente, de la toate tipurile de accidente care se pot intampla in perioada calatoriei, pana la complicatii destul de grave ale starii de sanatate, ce implica operatii chirurgicale complexe care au costuri de mii de euro.

Da, o asigurare de calatorie reprezinta protectia de care ai nevoie la realizarea unei calatorii in strainatate, indiferent ca alegi sa vizitezi o tara din Europa sau de pe alt continent. Ma mult, te asiguri indirect ca nu iti vei depasi bugetul de vacanta, in caz ca suferi un accident, o toxiinfectie alimentara sau iti este pierdut bagajul. Dar, precum orice contract si o asigurare de calatorie dispune de anumite clauze.

I-am intrebat, ca urmare, pe specialistii companiei de consultanta in asigurari Otto Broker, la ce trebuie sa fii atent atunci cand iti faci o asigurare de calatorie. Potrivit acestora, in primul rand, este foarte important sa verifici ca datele tale, numele si CNP-ul, sunt completate corect pe asigurare astfel vei fi sigur ca in caz de dauna nu vei intampina neplaceri.

"Specifica sau completeaza cu atentie, in cazul in care iti achizitionezi asigurarea online, durata si perioada calatoriei. Tine cont ca polita de calatorie va fi valabila numai dupa ce parasesti teritoriul Romaniei. Daca vei pleca neasigurat, o poti face online, insa polita va intra in vigoare, in functie de asigurator, dupa 7-8 zile de la data emiterii asigurarii", arata Otto Broker.

Poti asigura inclusiv intarzierea zborului, pierderea bagajului sau sporturile extreme

De asemenea, atunci cand inchei o asigurare de calatorie este foarte important sa citesti cu atentie serviciile incluse in polita, dar mai ales excluderile. De exemplu, daca urmeaza sa practici un sport extrem, pentru care ai nevoie de o clauza speciala, trebuie sa specifici acest lucru.

In acest caz, costul asigurarii este mai ridicat, insa clauza pentru sporturile periculoase acopera toate cheltuielile generate de acest lucru cum ar fi transportul de la locul accidentului pana la cea mai apropiata unitate medicala, costuri cu procedurile mai complexe, diverse operatii, etc.

Daca ai un zbor cu escala, atunci s-ar putea sa te intereseze clauza de pierdere sau deteriorare a bagajului. Daca ajungi la destinatie fara bagaj, compania de asigurari iti va oferi despagubiri. Solicita aceasta clauza, deoarece in majoritatea cazurilor, asigurarile standard nu contin aceasta optiune.

Asigurarea de calatorie poate include si o clauza care sa acopere intarzierea zborului. Astfel, daca zborul are o intarziere mai mare de 4 ore, din motive meteorologice sau alte considerente, iar din acest motiv vei pierde si zborul de conexiune, o asigurare de calatorie te va scapa de grija asta. Asigura-te ca ai datele de contact ale asiguratorului sau ale brokerului care ti-a incheiat polita si cunosti procedurile pe care trebuie sa le urmezi in cazul unei daune.

Dar, cat trebuie sa scoti din buzunar, pana la urma, pentru o asigurare de calatorie?

Este recomandat sa pastrezi cu tine asigurarea de calatorie sau o poti accesa in contul tau de client, de oriunde, daca ai acces la internet; sa iti salvezi numarul de telefon, alaturi de numarul politei, pentru ca va trebui sa contactezi agentul in maximum 48 de ore de la incident, pentru a te ghida in aceasta situatie.

In plus, pentru o protectie completa, te poate interesa si clauza pentru raspundere civila in strainatate. Aceasta acopera prejudiciile cauzate unor terte persoane pentru o fapta comisa din culpa si acopera avarii sau distrugeri ale unor bunuri dar si vatamarea corporala, potrivit Otto Broker.

Cu toate acestea, pretul unei asigurari de calatorie este unul foarte mic in comparatie cu suma pe care ai putea sa o platesti in cazul unei situatii neprevazute. Cheltuielile medicale in strainatate pot fi extrem de ridicate, ajungand undeva la mii de euro pentru cateva zile de spitalizare. Un eveniment neplacut iti poate strica nu numai vacanta, dar iti va afecta si bugetul.

Perioada Suma asigurata (euro) Destinatii in Europa Alte destinatii
Grecia / Bulgaria / Italia / Spania / Turcia / Franta / Egipt Thailanda / Rep. Dominicana / Mexic / Cuba
7 zile 30.000 27 - 34 lei 30 - 40 lei
50.000 30 - 46 lei 39 - 54 lei
10 zile 30.000 33 - 43 lei 45 - 60 lei
50.000 44 - 54 lei 47 - 63 lei

In concluzie, cand pleci in vacanta ia cu tine o asigurare de calatorie. Costa mai putin decat crezi si te scapa de griji.

Sursa foto: Kletr / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri