Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a anuntat ca mai multi actionari, reprezentand 40% din capitalul social al operatorului bursier, si-au exprimat in cadrul unei intalniri informale sustinerea pentru numirea lui Ludwik Sobolewski in functia de CEO al BVB.

Conducerea BVB a convocat joi toti actionarii care detin peste 1% din capitalul social al Bursei, pentru a-i consulta cu privire la numirea fostului director general al Bursei din Varsovia.

Potrivit BVB, acest eveniment marcheaza debutul consultarilor cu actionarii.

Fostul presedinte si director general al bursei de la Varsovia, Ludwik Sobolewski, a fost numit din iulie CEO al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), dar in prezent inca asteapta aprobarea ASF.

Sobolewski a condus bursa din Varsovia timp de sapte ani, in perioada 2006 - 2013, dupa ce anterior, intre 1994 - 2006, a fost vicepresedinte executiv al Depozitarului Central din Polonia.

El a fost demis in ianuarie 2013 de la conducerea bursei de la Varsovia, in urma acuzatiilor ca s-a aflat in conflict de interese prin sustinerea finantarii unui film in care iubita sa urma sa joace rolul principal.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Sobolewski: Responsabilitatea pietei nu este doar sarcina BVB