Directorii de investitii ai celor mai importante fonduri mutuale din Romania considera ca piata locala inca mai are potential de crestere, desi pe plan international bursele au inregistrat deja 9 ani consecutivi de cresteri neintrerupte.

Bursa de la New York a urcat cu 182% pe indicele S&P 500 de la inceputul anului 2009 si pana in prezent, seria de cresteri anuale fiind neintrerupta in tot acest interval de timp.

De cealalta parte, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a urcat pe indicele BET cu 210% in perioada ianuarie 2009 – aprilie 2018, urmarind astfel trendul international, chiar daca in anumiti ani piata a inregistrat doar cresteri modeste. In timpul sedintei de ieri, BET, principalul indice al pietei locale, a depasit pragul de 9.000 de puncte, ultima data atins in ianuarie 2008.

"Trebuie sa ne uitam la datele fundamentale ale companiilor romanesti listate pe bursa, nu neaparat la faptul ca suntem la maxime. Daca ne uitam la evaluari, acestea sunt in continuare atractive chiar si dupa recentele cresteri", a declarat Loredana Lungu, senior fund manager Erste Asset Management, prezenta miercuri la un eveniment organizat de BVB.

Cele mai mari companii de pe bursa au raportat in general rezultate financiare peste asteptari la nivelul anului 2017, printre exceptii numarandu-se doar Transelectrica si, intr-o oarecare masura, Banca Transilvania. Sezonul raportarilor financiare aferente primului trimestru din 2018 tocmai a inceput, Banca Transilvania anuntand deja un castig net cu 50% mai mare.

Citeste si:
PwC: Toate prognozele pentru Romania indica o incetinire a economiei
PwC: Toate prognozele pentru...

"Cred ca piata locala ar rezista mai bine acum in fata unui scenariu de scaderi externe precum cel din 2008, deoarce intre timp s-a schimbat structura investitorilor de pe Bursa de Valori Bucuresti. La acel moment nu aveam fondurile de pensii de acum, cu un portofoliu de 8 mld. lei pe BVB, si nici actualele fonduri de investitii romanesti. Vorbim de alt tip de investitori, care nu reactioneaza in mod emotional si nu ar incerca sa isi descarce intreg portofoliul in piata in cazul unor scaderi. Din acest motiv este si foarte important sa pastram in piata acesti investitori institutionali", mentioneaza Robert Burlan, directorul de investii al Raiffeisen Asset Management.

Fondurile romanesti de pensii private obligatorii (Pilon II) aveau active in valoare totala de 41,7 mld. lei la finalul lunii februarie 2018. Circa 20% din aceasta suma este reprezentanta de investitiile pe bursa ale fondurilor. Statul roman ia in considerare nationalizarea sau lasarea la alegerea populatiei a deciziei privind destinatia banilor de pensii (intre Pilonul I – de stat, si Pilonul II – privat). O nationalizare a fondurilor de pensii ar fi catastrofala pentru piata de capital, faptul asupra caruia au avertizat recent si analistii CFA Romania.

De altfel reprezentantii fondurilor de investitii subliniaza ca unul dintre cele mai mari riscuri care planeaza asupra pietei locale tin de deciziile luate de guvernanti in urmatoarele luni.

"Este evident ca perioada de volatilitate redusa s-a incheiat si urmeaza un interval de timp dominat de miscari ample in ambele sensuri. Riscurile cele mai mari pe care le vedem in prezent tin de sfera politicului", spune Alexandru Ilisie, director de investitii OTP Asset Management.

Citeste si:
Cele mai mari cresteri pe bursele din Bucuresti si New York in 2019
Top: Actiunile care au...

In semestrul al doilea din 2017, majoritatea burselor dezvoltate au inregistrat cresteri semnificative, impulsionate de revenirea economica globala, dar si de promisiunile facute de presedintele american Donald Trump dupa castigarea alegerilor. In ciuda acestui lucru, Bursa de Valori Bucuresti a scazut cu 11% in intervalul iunie – decembrie 2017, din cauza aparitiei primelor discutii privind nationalizarea sistemului de pensii private.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Piete de capital »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Start-up de agricultura Holde Agri Invest - listare pana in iunie