Investimental, cel mai nou broker pe piața de capital românească, și InterCapital Asset Management, cel mai mare manager independent de investiții din Croația, cu active de 420 milioane de euro în administrare, anunță semnarea unui acord pentru lansarea unui nou ETF (fond de investiții tranzacționabil) pe Bursa de Valori București.
Acest ETF, a cărui lansare este planificată pentru începutul anului viitor, va urmări performanța indicelui BET-TRN, care include cele 20 de companii românești blue-chip, cum ar fi Banca Transilvania, Hidroelectrica, OMV Petrom sau Romgaz. Acronimul TRN din BET-TRN înseamnă „Total Return Net”, ceea ce denotă faptul că indicele reflectă nu numai evoluțiile prețurilor companiilor blue-chip, dar presupune și reinvestirea dividendelor nete.
ETF-ul urmărește practic evoluția indicelui BET-TRN, permițând investitorilor să beneficieze de creșterea indicelui prin investiții modice. De notat că dacă indicele scade, și investiția investitorilor va scădea.
ETF-ul BET-TRN va avea un cost de administrare de 0,8% la momentul lansării, dar cu posibilitatea de a scădea la 0,6% odată ce activele totale sub administrare vor depăși 10 milioane de euro. Acest lucru este important, deoarece costurile de administrare sunt suportate indirect de investitori și afectează randamentul net pe care îl primesc.
Citeste si:
ETF-ul InterCapital BET-TRN UCITS, planificat pentru a intra la tranzacționare pe Bursa de Valori București în primul trimestru al anului 2024, va oferi investitorilor diversificare pe cele mai lichide 20 de companii românești incluse în BET, incluzând atât acțiuni defensive, cât și companii antreprenoriale locale dinamice. Prin urmare, investitorii vor putea obține expunere pe piața locală investind chiar și sume mici care, în mod normal, nu le-ar permite să construiască un portofoliu de investiții diversificat.
InterCapital Asset Management a lansat deja ETF-ul pe indicele BET-TRN în regiune, ETF-ul fiind tranzacționat în euro la Bursa de Valori Zagreb începând cu 31 mai 2023. ETF-ul va fi lansat și la Bursa de Valori Ljubljana la începutul lunii ianuarie 2024. Activele curente sub administrare ale ETF-ului sunt de 5,5 milioane de euro, dar managementul se așteaptă ca acestea să depășească 30 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2024, datorită cererii atât la nivel local, cât și internațional. De la începutul anului până în prezent, indicele BET-TRN a înregistrat o creștere de 31%, depășind performanța S&P 500 și STOXX Europe 600.
Citeste si:
„Acesta nu este doar un instrument de investiții, ci și un alt pas înainte al demersului nostru de a aduce piața de capital mai aproape de publicul larg. Suntem încântați să facilităm accesul la companiile de top de pe BVB, oferind o modalitate simplă și eficientă pentru investitorii care poate nu au experiența sau resursele pentru a naviga singuri în complexitatea pieței de capital", a declarat Mihaela Bîciu, CEO Investimental.
Investimental, ca Participant Autorizat la Bursa de Valori București, va acționa ca Market Maker pentru ETF, asigurând lichiditatea zilnică după aprobarea de către Bursa de Valori București.
Investimental este primul broker autorizat de ASF pentru tranzacții bursiere la BVB din ultimii 14 ani, care oferă acces pe bursa locală și pe cea americană.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: