Dan Sova si-a anuntat demisia din functia de ministru al Transporturilor, dupa aproape patru luni de mandat. El a fost numit in martie ministru dupa iesirea PNL de la guvernare si a condus anterior Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine.

Sova a declarat marti, intr-o conferinta de presa, ca singurul motiv pentru care a ales sa demisioneze este acela de a se regasi "in prima linie a bataliei electorale" care urmeaza pentru functia de presedinte. Ministrul a punctat ca aceste alegeri sunt decisive pentru cum va arata Romania in urmatorii zece ani, iar PSD intentioneaza sa aduca la Cotroceni "un om tanar, un camarad".

Intrebat de presa daca in caracterizarea facuta s-a referit la Victor Ponta, Sova a raspuns afirmativ. "Am convingerea ca va fi candidatul PSD la Presedintia Romaniei", a spus ministrul. Intrebat cum anume se va ocupa de campania electorala, Sova s-a caracterizat drept "un soldat credincios al partiduluui" si a spus ca rolul sau va fi de a convinge electoratul sa voteze candidatul PSD, mentionand ca nu stie daca ii va fi atribuita si o functie in acest sens.

Sova a subliniat ca decizia demisiei este una personala, pe care a adus-o la cunostinta premierului.

Fost avocat, asociat al Casei "Sova si Asociatii", Sova este doctor in drept, membru PSD din 2003 si senator din 2008. Sova este vicepresedinte al PSD, informeaza Mediafax.

Citeste si:
Sova, urmarit penal: prejudiciu de 3,5 mil. lei la Turceni si Rovinari
Dan Sova, urmarit penal....

Demisia lui Sova este una previzibila, surse din PSD afirmand pentru Gandul ca Sova urma sa fie remaniat, iar demisia reprezinta o forma onorabila de a pleca de la minister. Sova urmeaza sa fie cooptat in echipa de campanie a prezidentiabilului Victor Ponta. Ioan Rus a fost mai ministru in primul Guvern Ponta, dar si-a dat demisia dupa inceperea suspendarii presedintelui Traian Basescu, din cauza problemelor legate de listele electorale. Rus a fost un sustinator al lui Victor Ponta, el si grupul de la Cluj, ajutandu-l pe acesta sa preia presedintia partidului la Congresul din 2010, cand Ponta a candidat impotriva lui Mircea Geoana.

Dan Sova este si el un apropiat al premierului Victor Ponta, cei doi fiind prieteni inainte ca ultimul sa ajunga in fruntea Guvernului si sef in Kiseleff.

Bilantul mandatului lui Sova: ce NU a facut in patru luni.

Citeste si:
Dan Sova ajunge purtatorul de cuvant al PSD. Este inlocuit de Ioan Rus
Prin Ioan Rus la Transporturi...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Politic »



Citeste si
Ministerul Transporturilor, cu 3 sefi in 2014, reprimeste autostrazile