Premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu este oportună închiderea magazinelor pe perioada weekendulului, șeful guvernului trăgând această conccluzie după ce a observat reacțiile venite din partea opiniei publice. Propunerea a fost făcută de prim-ministru în urmă cu o săptămână.

Experimentul închiderii sau limitării programului magazinelor, fie că sunt supermarketuri sau hypermarketuri, pare să fi fost tras pe linie moarte înainte de a fi testat. Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea ședinței de guvern din 28 martie, că „nu este oportună” închiderea magazinelor la sfârșit de săptămână, deși el însuși a venit cu o propunere în acest sens recent.

"Am dat în discuţie, la Tehnicul Guvernului, să vedem în primul rând impactul. Nu e o decizie uşoară. Acum trebuie să fim corecţi, că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând nu ştim dacă acoperim nevoia cetăţenilor, dacă închidem supermarketurile. Nu era vorba numai de supermarketuri, era vorba de toate magazinele alimentare. Şi atunci românilor li s-a spus să-şi facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz. Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să-şi cumpere alimente, totuşi e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem totuşi impactul. Nu e o decizie uşoară dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie", declara Ciolacu în urmă cu o săptămână.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, s-a implicat și el în discuție și a spus că ar fi vorba doar de „un studiu”. Astăzi, Ciolacu a explicat că s-a mai încercat, pe perioadă limitată, închiderea magazinelor în weekend sau utilizarea unui program mai scurt, dar doar în perioada de pandemie și, conform acestuia, „nu mai suntem în această etapă”.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri