Country head-ul P3 Romania, investitor si dezvoltator de spatii logistice si industriale, spune ca la anul vizeaza o extindere si mai accelerata decat anul acesta, dar ca dezvoltarea segmentului este franata de lipsa autostrazilor.

P3, detinut de catre GIC, Fondul Suveran al statului Singapore, a predat, pe 2 noiembrie 2017, un nou depozit catre clientul sau Logistic E van Wijk, in suprafata de 13.900 de metri patrati, o cladire de clasa A situata in parcul industrial P3 Bucharest. Depozitul, care include sisteme eficiente energetic, unitati de racire, izolare suplimentara a acoperisului, recuperare de caldura si iluminat cu LED-uri pentru consum redus, este unul dintre cele trei, in suprafata totala de 67.000 de metri patrati, a caror constructie a fost demarata in acest an in P3 Bucharest, parcul industrial din vestul Bucurestiului, in care se afla, in prezent, 12 depozite in suprafata totala de 319.000 de metri patrati.

”Anul 2017 a fost un an bun, noi construim acum 67.000 de metri patrati. Vrem sa continuam extinderea in mod accelerat, avem sprijinul din partea companiei in Romania, am avut si rezultate foarte bine in Romania si cu siguranta asta ne ajuta. Speram ca in continuare situatia macroeconomioca sa se mentina, acesta este un aspect important. Cererea a fost foarte buna anul asta, intr-adevar s-a concentrat destul de mult in prima parte a anului, acum, la sfarsit de an, vedem o mica incetinire, dar ne asteptam ca la inceputul anului viitor sa se reia ascensiunea. Cresterea consumului este un driver principal pentru clientii nostri si acum previziunile sunt ca acest lucru va continua”, explica Sanziana Pardhan, country head P3 Romania.

Desi aspectele macroeconomice arata deocamdata bine, sunt anumite lucruri care franeaza dezvoltarea jucatorilor din segmentul de spatii logistice si industriale. Cand o intrebi care sunt aceste lucruri, Sanziana Pardhan vorbeste despre incertitudinea la nivel legislativ si fiscal si despre lipsa infrastructurii rutiere dezvoltate.

”Ce ne afecteaza cel mai mult, din punct de vedere al companiei si actionariatului care se uita la Romania din afara, este toata aceasta incertitudine – toate discutiile, toate schimbarile. Povestea cu infrastructura rutiera este aceeasi pe care o repetam cu totii: nu ne putem dezvolta fara infrastructura, e simplu. Ne trebuie autostrazi, daca vrem ca din punct de vedere logistic sa se dezvolte tara si sa devenim un jucator regional, ne trebuie finalizarea autostrazilor. Mai putem construi si aici in P3 Bucharest si ne uitam foarte activ pentru o noua locatie tot in Bucuresti, in zona de centura, faptul ca s-a extins centura este un aspect pozitiv. Ne uitam si in vestul tarii. Depindem de infrastructura.. Lipsa infrastructurii este o problema de cost, pentru ca se traduce in consumul de combustibil, in uzura, in timpul pe care trebuie sa-l iei in calcul, in eficienta operatiunii logistice”, spune Sanziana Pardhan, country head P3 Romania.

Aceasta necesitate de a fi mai aproape de clienti este, de altfel, si motivul pentru care Logistic E van Wijk a decis sa inchirieze depozitul din parcul P3 Bucharest, cu o capacitate de depozitare de 18.000 de paleti, in care vor lucra 40 de angajati. In medie, din depozitul inaugurat azi, impartit in doua sectoare, pentru zonele de temperatura ambientala si controlata, oferind posibilitatea de a pastra si produse alimentare, vor fi distribuiti, lunar, aproximativ 15.000 de paleti.

P3, P3 Bucharest, spatii logistice, Logistic E van Wijk

”In Bucuresti, pe langa partea de depozitare, putem sa spunem ca ne ocupam si pe partea de transport, international, national si de distributie. Cautam sa extindem echipa noastra si vrem sa fim prezenti pentru clientii nostri din partea de sud a Romaniei si din Bucuresti in mod special. In Romania avem 400 de angajati, 185 de camioane, 20.000 de metri patrati de spatiu de depozitare in Bucuresti, Cluj-Napoca si Arad ”, explica Tudor Iuga, Branch Manager, Logistic E van Wijk,decizia de a avea un depozit in P3 Bucharest.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri