Perceptia favorabila in randul investitorilor de care se bucura unele orase regionale din Romania continua. Cele mai dinamice dintre acestea - Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi au inregistrat mai multe locuri de munca noi anul trecut chiar si decat Capitala, chiar daca forta de munca totala de care dispun acestea reprezinta doar doua treimi din cea a Bucurestiului, potrivit companiei de consultanta imobiliara Colliers International. Dintr-un numar de 10 locuri de munca in IT create intre 2008 si 2017, 5 au fost in Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Brasov, in jur de 3 in Bucuresti si restul in alte parti ale tarii. Aceasta statistica este doar un semn al convergentei rapide care are loc fata de Capitala a oraselor regionale.
Performanta superioara fata de Bucuresti se va mentine, cel mai probabil, pe termen lung, spun consultantii Colliers, cu toate ca unele orase regionale s-ar putea lovi de anumite limitari, in contextul in care autoritatile locale ar fi oarecum nepregatite pentru un "boom" al economiei locale. Limitarile date de infrastructura si de piata fortei de munca se numara printre problemele in crestere, dar vestea buna este ca acestea nu sunt provocari insurmontabile.

ReConstruct, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului imobiliar, ajunge in 2019 la cea de-a 5-a editie. Participa GRATUIT la eveniment, pe 17 si 18 aprilie, de la ora 9.00. Inscrie-te aici.

Pietele regionale de spatii de birouri continua sa cunoasca, in mare parte, rezultate favorabile, sustinute de migratia interna si de o incredere din ce in ce mai ridicata din partea companiilor, care pot gasi aici oameni pregatiti profesional, chiar si pentru operatiuni mai mari. De altfel, orasele regionale care gazduiesc cele mai mari hub-uri de spatii de birouri din afara Capitalei - Cluj, Timis, Iasi - au generat aproape 30.000 de locuri de munca in sectorul serviciilor in 2018, cu circa 25% mai mult decat in Bucuresti.

Per ansamblu, in cele mai mari piete de spatii de birouri dupa Bucuresti (Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi si Brasov), stocul total de birouri a fost majorat cu aproape 90.000 de metri patrati in 2018, pana la un total de peste 700.000 mp. Timisoara a atras aproape doua treimi din noile livrari, iar Cluj-Napoca majoritatea din cele ramase. În acest context, rata de spatii de birouri vacante a urcat pe la doua cifre in Timisoara (12%), de la valori foarte scazute in anul precedent, insa ritmul de inchirierie ramane destul de puternic in oras. In acelasi timp, Cluj-Napoca a reusit sa absoarba noile livrari destul de repede, iar Iasi nu mai dispune practic de spatii de birouri vacante in cladirile nou construite, ceea ce deschide calea unei cresteri puternice, arata analistii Colliers.

Ca urmare, si 2019 ramane un an activ pentru aceste piete regionale, cu aproximativ 160.000 de metri patrati programati a fi livrati (desi s-ar putea ca unele sa fie amanate pana in 2020, asa cum s-a intamplat anul trecut). In concluzie, indicatorii economici, ai fortei de munca si stocul redus de spatii de birouri fata de Bucuresti constituie motive importante pentru o potentiala evolutie pozitiva pe termen lung a oraselor regionale din Romania.

Oras Stocul de spatii de birouri in 2018 (mp) Livrari prognozate pentru 2019 (mp) Rata de neocupare (%)
Bucuresti 2.420.000 360.000 9,5
Cluj-Napoca 229.000 57.000 4,3
Timisoara 182.000 45.000 12
Iasi 169.000 38.000 0,5
Brasov 126.000 15.000 n/a

Sursa foto: Ioan Florin Cnejevici / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri