2018 a fost un an cu variatii pe piata imobiliarelor. Majorarile au fost de pana la 25%. 2019 se anunta tot un an al majorarilor, insa mult mai mici decat in anul precedent. Specialistii in domeniu spun insa ca preturile nu sunt reale, pentru ca au ajuns la acelasi nivel cu perioada crizei financiare din 2007. De asemenea, analistii considera ca nu ne aflam in niciun pericol financiar deoarece contextele sunt destul de diferite. Pretul la locuinte a crescut din cauza faptului ca cererea a fost tot mai mare in ultimele luni.

2018 a fost pentru Cluj-Napoca anul in care preturile locuintelor le-au depasit pe cele din Bucuresti. In ciuda acestui fapt, specialistii au aproximat ca cererea nu o va ajunge pe cea de anul trecut. Unul dintre motivele principale ar fi chiar regulile impuse celor care acceseaza programul de creditare Prima Casa. In plus, in 2019 se prezice un buget disponibil redus fata de anul precedent.

In prima luna a anului au fost inregistrare circa 30.000 de vanzari de imobiliare, acest numar fiind mai mic decat cel din luna specifica anului 2018. Exceptia a fost si de aceasta data capitala, unde numarul vanzarilor a crescut in comparatie cu anul trecut. Specialistii afirma ca acest fapt este cauzat de preturile care au crescut considerabil in ultimul timp, dar si modificarea conditiilor de creditare al programului Prima Casa.

Autorizatiile de constructii sunt mai putine in anul curent decat in anul trecut. Astfel, antreprenorii si cei care intentioneaza sa construiasca un ansamblu rezidential au devenit putin mai circumspecti in 2019.

In decembrie 2018 au fost finalizate mai putin cu 30% de tranzactii fata de luna noiembrie a aceluiasi an. O cauza a acestei diferente este reprezentata de cresterea, dar si regulile noi impuse de BNR pentru accesarea programului Prima Casa. Astfel, cei care doreau o locuinta au amanat cumpararea, deoarece dobanzile au crescut mult in aceasta perioada.

Citeste si:
CE ar putea decide in privinta capitalizarii CEC Bank la finalul lunii
Bogdan Chiritoiu (Consiliul...

Constructia de noi locuinte ar putea determina o crestere a pretului, deoarece acestea sunt facute in orase cu potential economic crescut si aduc noi standarde pentru persoanele care vor o casa. In schimb, clientii sunt atrasi mai mult de locuintele vechi decat de cele noi.

Pretul unui metru patrat util intr-un apartament nou este mai mic decat unul intr-un apartament vechi. In capitala, media pretului unui mp dintr-o locuinta noua este de 1,070 euro, in Cluj-Napoca de 1,200 de euro, in Timisoara 1,100 de euro, in Iasi 1,000 de euro si la coada clasamentului Constanta, cu 960 de euro. In schimb, daca e vorba de imobile vechi, Cluj-Napoca ramane pe primul loc cu 1,400 de euro, urmat de Timisoara cu 1,200 de euro, Bucuresti la mica distanta cu 1,150 de euro, Constanta cu 1,100 de euro si Iasi cu aproximativ 1,050 de euro.

Orasele prospere atrag la randul lor investitori care vor ajuta la dezvoltarea acestora. Potrivit unui studiu realizat de Banca Mondiala impreuna cu Comisia Europeana, 15,32% dintre persoane ar dori sa se mute in Cluj-Napoca, in capitala 14,46%, iar cei mai putini in Timisoara, doar 11,18%. Cu siguranta ca orasul Cluj-Napoca atrage investitorii deoarece este un oras dezvoltat in toate domeniile, cum ar fi IT, medicina, arta, si ofera servicii atragatoare clientilor. Poti folosi calculator taxa timbru pentru a-ti face mai usor bugetul.

Daca vrei sa-ti cumperi o locuinta, trebuie sa ai in vedere locul, caile de acces, pretul, oamenii din jur, dar si daca e noua sau veche. Mai mult, vezi in ce an a fost construit blocul si din ce materiale, de obicei cele construite dupa 1980 sunt mai rezistente la cutremure.

Citeste si:
Muresan, despre propunerea lui Dancila pe pozitia de comisar european
Siegfried Muresan, despre...

sursa foto: https://pixabay.com/ro/photos/arhitectura-casa-de-familie-1836070/


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Sassoli: Viitoarea Comisie Europeana, cel mai probabil la 1 decembrie