Piața de construcții din Cluj este evaluată la 3 miliarde de euro în prezent, incluzând aici toate segmentele pieței de profil, dar mai bine de jumătate dintre proiectele active pe piață sunt destinate segmentului rezidențial, se arată într-un comunicat Graphein, transmis redacției.

În ciuda contextului dificil generat de criza de coronavirus, piața construcțiilor din Cluj se menține pe un trend ascendent, peste 2.000 de proiecte aflându-se în diverse etape de execuție.

Potrivit unei analize realizate de compania de proiectare topografică și scanare 3D Graphein, în colaborare cu IBC Focus, lider de piață în monitorizarea șantierelor și proiectelor de construcții din România, vedeta acestui sector rămân ansamblurile rezidențiale.

„Analiza noastră, confirmată de semnalele din piață, indică faptul că mai bine de jumătate din piață este acoperită de proiectele rezidențiale. În ciuda contracției economiei, acest sector nu și-a oprit turația, o explicație fiind faptul că vorbim de un portofoliu locativ încă deficitar, mai ales la nivelul locuințelor noi. Asta face ca cererea să se mențină la un nivel suficient de înalt pentru a alimenta noi proiecte imobiliare la nivelul Clujului”, declară Eugen Ursu, Managing Partner și co-fondator al Graphein.

Datele din analiza Graphein și IBC Focus au fost colectate în ultimele 12 luni și cuprinde proiectele în toate stadiile de execuție: finalizat, construire, amenajare, proiectare, autorizare, demolare, înainte de execuție, intenție. Cifrele arată că, din totalul de 2.042 de proiecte, 1.158 erau reprezentate de apartamente, vile sau alte tipuri de construcții rezidențiale. Sumele investite în proiectele imobiliare private se ridică la aproximativ 777,5 milioane de euro.

Proiectele de office și de retail urmează în topul investițiilor

Pe locul doi se situează proiectele de birouri și cele comerciale. În perioada analizată, au fost identificate 279 de proiecte în această arie, valoare cumulată a investițiilor în aceste obiective fiind de 830 milioane de euro. În aceeași perioadă în Cluj erau în proiect 153 de hoteluri și obiective de relaxare, 145 de construcții sociale și comunitare, precum și 126 de proiecte în zona industrială.

Peste 450 de proiecte depășesc valoare de un milion de euro

„Radiografia pieței arată că sectorul este unul matur, în care majoritatea proiectelor (aproximativ 1.433) se află în fază avansată de execuție (construcție, amenajare sau finalizate). Alte 609 de proiecte se află în fază incipientă (autorizare, proiectare, înainte de execuție sau chiar intenție).

Din punct de vedere a dimensiunii proiectelor, cele mai multe au o valoare mică (sub 200.000 de euro, fiind vorba cel mai probabil de locuințe construite în regie proprie), în timp ce 457 de investiții depășesc valoarea de un milion de euro, fiind încadrate la proiecte mari. Peste 570 de proiecte sunt încadrate la categoria medii (între 200.000 și un milion de euro)”, se mai arată în comunicatul Graphein.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri