Piața terenurilor a înregistrat un nou an slab în 2023, valoarea tranzacțiilor scăzând cu 10% față de 2022, la 450 de milioane de euro, iar previziunile pentru acest an se plasează sub nivelul de anul trecut.

Cei mai mari jucători pe piața terenurilor pentru dezvoltările imobiliare sunt dezvoltatorii de spații logistice și industriale, astfel de proiecte necesitând suprafețe foarte mari. În anii anteriori, aceștia au cumpărat suprafețe mari, dezvoltând speculativ, în sensul că au încercat să anticipeze cerere în anumite zone ale țării, dar specialiștii din cadrul companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield | Echinox, spun că acest fenomen s-a redus semnificativ.

Activitatea de dezvoltare speculativă pe zona de industrial și logistică a scăzut. Ceea ce este un lucru bun dintr-un anumit punct de vedere, dar marii jucători nu mai țin să dezvolte speculativ. Cererea nu mai este chiar atât de mare și au deja un portofoliu de terenuri foarte mare. Totodată, în momentul de față, prețurile pentru terenuri sunt destul de mari”, a declarat, într-o întâlnire cu presa, Andrei Brînzea, partner Land and Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Potrivit acestuia, principalul jucător care a construit foarte mult speculativ pe segmentul vedetă al pieței imobiliare din ultimii ani a fost CTP România, liderul acestui sector.

În prezent, piața spațiilor logistice și industriale a ajuns la un stoc total de peste 7 milioane de metri pătrați, din care 2,6 milioane aparțin celor de la CTP România, iar dezvoltatorii din România au strâns, între timp, peste 4 milioane de metri pătrați de terenuri, potrivit estimărilor companiei de consultanță imobiliară.

Cei mai mari cumpărători de terenuri pentru dezvoltare sunt cei din sectorul industrial și logistic. Aceștia preferă să cumpere terenuri cu suprafețe mari, de 10-20 de hectare pentru proiectele lor, așa că, într-un an, cele mai mari suprafețe tranzacționate sunt generate de acest sector”, a explicat și Rodica Târcavu, Partner, Industrial Agency, în cadrul Cushman & Wakefield | Echinox.

Din totalul de aproximativ patru milioane metri pătrați de terenuri aflate în proprietatea marilor dezvoltatori din acest sector, liderul pieței locale, CTP România, are un stoc de terenuri de circa 3 milioane de metri pătrați.

„Teoretic, din totalul terenurilor disponibile, cam jumătate din această suprafață poate fi ocupaă, efectiv, de dezvoltări” a mai spus Rodica Târcavu.

Astfel, dezvoltatorii imobiliari din acest sector ar putea construi încă 2 milioane de metri pătrați de hale logistice și de producție.

Ar echivala cu livrările pentru patru ani la ritmul actual. În 2023 au fost livrate aproximativ 453.000 de metri pătrați de spații de închiriat, aproape la jumătate față de 2022, iar pentru acest an, volumul construcțiilor se învârte deja la 500.000 de metri pătrați.

Totodată, cererea de spații noi a scăzut în 2023, deși nivelul tranzacțional a rămas unul ridicat. În 2023, au fost tranzacționați circa 1 milion de metri pătrați, nivel în linie cu media ultimilor trei ani, dar raportat la 2022, un an foarte bun, volumul tranzacționat a fost cu 23% mai mic, potrivit datelor Cushman & Wakefield.

Dacă prețurile ar fi mai mici, dezvoltatorii ar cumpăra imediat un teren bun

În prezent, prețurile terenurilor sunt tot mai mari, mai ales în cele mai căutate zone, cum sunt Bucureștiul și orașele din regiunea de vest a României.

Potrivit reprezentanților companiei de consultanță imobiliară, dezvoltatorii caută terenuri ale căror prețuri să nu depășească, în medie, 20-30 de euro/mp, prag de la care investițiile încep să-și piardă din profitabilitate. Evident, excludem cazurile în care terenurile s-ar afla în zone extrem de bune în ceea ce privește locația lor față de anumite orașe sau din zone strategice.

Apoi, mulți dezvoltatori preferă să nu anunțe proiectele pentru anumite zone cu mult timp înainte, pentru că valoarea terenurilor în zonele respective ajung să explodeze.

Reprezentanții Cushman & Wakefield Echinox au afirmat că au dat peste cazuri în care prețurile au crescut, în urma zvonurilor că ar putea părea un cumpărător mare, de la un 20 de euro/mp la 40 de euro/mp.

Nu este o regulă ca prețurile să se dubleze, dar cresc foarte mult și, susțin consultanții imobiliari, nejustificat. De altfel, în astfel de situații, potențialele investiții cad.

De cele mai multe ori, zvonurile legate de posibilele investiții pe care le ia în calcul un dezvoltator sunt divulgate de reprezentanții autorităților locale, care se aprind înainte de a se ajunge nici măcar la un acord de principiu.

Cei de la Cushman & Wakefield mai spun însă că, nu este exclusă reluarea achizițiilor de terenuri din partea dezvoltatorilor de parcuri logistice și industriale.

Potrivit lor, dacă ar apărea un teren suficient de mare în apropierea Bucureștiului, care ar avea un preț decent, ar fi cumpărat imediat de către dezvoltatori, chiar dacă nu au cerere din partea unor clienți care ar avea nevoie de spații logistice sau de producție.

Noua centură A0 a Capitalei va deveni punct fierbinte al dezvoltărilor imobiliare

Cei de la Cushman & Wakefield spun că centura actuală a Bucureștiului începe să fie înghițită de oraș, ceea ce va crește și prețurile pentru terenurile care încă sunt disponibile, așa că noua Centură A0 va deveni următoarea țintă pentru dezvoltatori, iar terenurile care se învecinează cu ea vor intra în vizorul dezvoltatorilor.

București a fost ținta preferată pentru chiriași și în 2023, cu 48% din suprafața închiriată în 2023, care împreună cu Timișoara (121.600 mp), al doilea cel mai mare hub logistic din țară, sunt singurele orașe unde cererea a depășit 100.000 metri pătrați. Brașov, Cluj, Ploiești, Sibiu și Pitești sunt alte locații unde companiile au închiriat spații.

Operatorii de logistică și distribuție au fost cei mai activi pe piața închirierilor, cu 300.000 mp contractați, aceștia fiind urmați de companiile din domeniul automotive - 106.000 mp, cele de retail, e-commerce și FMCG cu 93.000 mp, și farma - 41.000 mp.

Chiriile de referință din București și din principalele destinații industriale și logistice din țară au crescut ușor la niveluri cuprinse între €4.30 - €4.70 /mp/lună în T4 2023, tendință ascendentă care se așteaptă să continue.

Sursa foto: WDP

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri