Dezvoltatorul Eden Capital Development vrea să livreze circa 900 locuințe în proiectele a căror construcție a fost demarată deja, dar vrea să înceapă un proiect nou care va fi dezvoltat în zona de Nord a Bucureștiului.

Pentru aceste planuri de dezvoltare, compania a anunțat că va aloca un buget substanțial de peste 100 milioane de euro.

În prezent, dezvoltatorul lucrează în paralel la construcția a 2 ansambluri de locuințe premium (Cortina North și Cortina 126), în una dintre cele mai căutate zone rezidențiale din țară, respectiv nordul Bucureștiului.

”Suntem un dezvoltator cu background puternic pe piața din București, unde, prin intermediul proiectelor pe care le-am construit până acum, am reușit să ne poziționăm pe segmentul premium. Toate șantierele pe care le avem acum deschise funcționează la turație maximă, dorința noastră fiind ca până la sfârșitul anului să finalizăm cele aproape 900 de locuințe programate pentru darea în folosință în 2022. Investițiile pe care le vom aloca în acest an se ridică la circa 100 milioane de euro. Pe lângă proiectele începute, am mai achiziționat un teren, în zona de Nord a Bucureștiului unde vom construi un ansamblu nou, cu un concept inedit și facilități de super-lux”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Elena Dumitrache, directorul de vânzări al companiei.

Retail jobs

Dezvoltatorul afirmă că piața rezidențială trece printr-un moment favorabil, oferind oportunități de achiziții atât pentru cei care vor să cumpere o locuință pentru a locui, cât și pentru cei care cumpără pentru investiție.

Compania Eden Capital Development, cu capital integral românesc, este prezentă pe piața rezidențială din București din anul 2009 și are în portofoliu, sub brandul propriu, cinci ansambluri construite deja sau aflate în curs de dezvoltare – Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina 126 și Cortina Forest. Până acum sub acest brand, portofoliul companiei include aproximativ 2.900 de apartamente.

Separat de conceptul Cortina, compania a mai dezvoltat ansamblurile Dinamic City (166 apartamente), Four City North (568 apartamente) și Delta City (333 apartamente).

Citeste si:
CGMB a aprobat PUZ-ul pentru proiectul Eden Capital din Calea Plevnei
CGMB a aprobat PUZ-ul pentru...

Sursa foto: Eden Capital Development

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri