Cluj-Napoca rămâne peste Capitală din punct de vedere al prețurilor locuințelor, arată o analiză Colliers. Și Timișoara se apropie de București.

Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraş din ţară, atunci când vine vorba despre achiziţionarea unui apartament nou standard, care costă echivalentul unui salariu mediu încasat pe 12,5 ani de muncă, arată o analiză realizată de consultanţii Colliers. Un bucureştean are nevoie de salariile pe 8,4 ani pentru o astfel de achiziţie, timişorenii trebuie să lucreze 8,1 ani pentru o locuinţă nouă, iar ieşenii au cel mai redus nivel dintre marile oraşe, de 7,7 ani.

Cele mai bune prețuri au fost în iarna 2020-2021

Conform datelor centralizate de Colliers, în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi, cele mai accesibile preţuri pentru locuinţe noi au fost la final de 2020 - început de 2021, după care evoluţia a intrat pe o puternică pantă ascendentă.

Calculele nu sunt menite să arate efectiv în cât timp ar putea o persoană să cumpere un apartament, spun consultanţii Colliers, ci să arate mai degrabă dacă există o discrepanţă între puterea de cumpărare şi preţuri. Astfel, un indice de accesibilitate de 8 ani sau mai mare poate fi un factor de îngrijorare în decizia de cumpărare, punctează ei, în special dacă există şi alte angajamente financiare (leasing, credit nevoi personale, etc.) sau dacă nu există alte surse alternative de venit în afara salariului.

Pentru comparaţie, în 2008 indicele de accesibilitate în Bucureşti era de 25 de ani, iar cel mai mult au avut de suferit cumpărătorii care s-au împrumutat la limita posibilităţilor, pentru a cumpăra o locuinţă pe o piaţă supraîncălzită, la un cost al finanţării în creştere, într-o valută care a cunoscut o apreciere semnificativă faţă de leu.


source: tradingeconomics.com

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 62 de ţări şi 17.000 de specialişti.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri