Un expert din Marea Britanie a declarat că este foarte probabil ca noua tulpină a coronavirusului să fie deja în majoritatea statelor europene, scrie Euronews.com.

Neil Ferguson, director la MRC Centrul pentru Analiza Bolilor Infecțioase Globale de la Imperial College London, a declarat că odată ce au apărut cazuri cu noua tulpină într-o țară mică precum Danemarca și cu o rată redusă de infectare, ”cel mai probabil, această formă circulă deja prin majoritatea statelor europene”.

Până acum, doar câteva cazuri din noua variantă erau raportate la nivel internațional, cele din luna septembrie, din Marea Britanie. În prezent, sunt înregistrate cazuri în Islanda, Danemarca, Olanda, Italia și Belgia, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. În afara Europei, doar patru cazuri au fost confirmate, acelea din Australia.

În plus, experții britanici susțin că este foarte posibil ca alte state să nu aibă capacitatea necesară de a identifica noua tulpină. În plus, aceștia cred că această nouă variantă este originară din Kent.

”Epidemiologic vorbind, pare că ar fi vorba despre o sursă care s-a răspândit dintr-o locație, dar nu putem fi siguri că este un import din alt stat din lume”, a spus Ferguson.

Explicațiile vin după ce majoritatea statelor din lume au decis închiderea granițelor cu Marea Britanie, inclusiv România, cu scopul de a evita evoluția noii tulpini, despre care se știe că este mult mai contagioasă.

Franța este cea care a redeschis granițele pentru cetățenii sau rezidenții săi doar în baza unui motiv întemeiat. În plus, aceștia trebuie să prezinte un test COVID negativ, efectuat în ultimele 72 de ore.

În plus, pe lângă închiderea granițelor, magazinele din Marea Britanie avertizează că ar putea rămâne fără stocuri. Sainsburry, spre exemplu, a avertizat că va rămâne fără salată, brocoli și citrice în timpul acestei săptămâni.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri