Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a precizat că există date noi în privinţa eficacităţii vaccinului AstraZeneca la persoanele peste 65 de ani şi, în măsura în care acestea vor fi acceptate de Agenţia Europeană a Medicamentului, atunci şi România va creşte pragul de vârstă, situat actualmente între 18 şi 55 de ani.

"Cu siguranţă vom reevalua datele ştiinţifice disponibile. Vă reamintesc că în luna februarie există date noi referitoare la eficacitatea vaccinului produs de compania Oxford AstraZeneca, date care sunt în momentul de faţă în curs de publicare. Acestea vor fi trimise şi către Agenţia Europeană a Medicamentului. În momentul în care vor fi acceptate, şi România, probabil, va creşte acest prag al vârstei la 65 de ani sau chiar peste, dacă datele disponibile vor fi în conformitate cu rata de eficacitate care să ne permită aceste decizii. Deci este un aspect la care ne uităm cu foarte mare seriozitate şi, în momentul în care datele disponibile ne vor permite această decizie, vom face acest lucru cu prioritate", a afirmat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, întrebat ce intenţii au autorităţile române pornind de la faptul că există persoane care au peste 55 de ani şi îşi doresc să se vaccineze cu AstraZeneca, iar în momentul de faţă doar cei care au vârste între 18 şi 55 de ani pot beneficia de acest tip de vaccin.

Cât durează imunitatea oferită de vaccin

Valeriu Gheorghiță a fost întrebat și în legătură cu ultimele informații referitoare la imunitatea oferită de vaccinurile aprobate până în prezent.

„Avem date disponibile la opt luni care arată cât se poate de bine. Răspunsul imun se păstrează, ceea ce înseamnă că anticipăm o durată de cel puțin un an a acestui tip de răspuns imun. După cum știm, studiile care evaluează durata răspunsului imun se întind pe o perioadă de 24 de luni, ceea ce înseamnă doi ani.

Această perioadă nu a fost aleasă întâmplător pentru că se anticipează chiar o durată a răspunsului imun care depășește această perioadă, dar avem nevoie de mai mult timp pentru a culege date și pentru a veni cu dovezi”, a răspuns Valeriu Gheorghiță.

Întrebat dacă se referă la toate cele trei tipuri de vaccin, medicul a spus că datele sunt similare.

Echipe mobile vor vaccina personalul din învățământ

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că imunizarea personalului din învăţământ va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile, arătând că o decizie în acest sens va fi luată la sfârşitul acestei săptămâni.

"Încercăm să punem în practică vaccinarea cu prioritate a personalului din învăţământ, ceea ce include tot personalul din creşe, din grădiniţe şi cadrele didactice din şcoala primară, gimnazială, licee şi cadrele didactice din sistemul universitar. Această etapă va fi realizată cu ajutorul echipelor mobile de vaccinare. Este un scenariu care încă nu este definitivat. Foarte probabil, locaţia în care se va efectua vaccinarea cu echipe mobile este în casa corpului didactic din fiecare judeţ, unde se asigură vaccinarea personalului din sistemul de învăţământ preuniversitar şi, respectiv, în centre de vaccinare organizate în cadrul universităţilor, spaţii aferente universităţilor în judeţele în care avem aceste universităţi în activitate", a spus Valeriu Gheorghiţă.

El a precizat că la sfârşitul acestei săptămâni va fi luată decizia în baza datelor care urmează să fie centralizate de la Ministerul Educaţiei.

Preşedintele CNCAV a arătat că se are în vedere şi atribuirea cu prioritate de vaccinuri în judeţele cu creştere mare a ratei de incidenţă.

"Strategia naţională de vaccinare împotriva COVID-19 prevede, printre alte criterii medicale, şi criteriul epidemiologic care ne permite alocarea cu prioritate a vaccinurilor în judeţele care înregistrează o creştere disproporţionat de mare a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 faţă de media naţională. Urmează să se definească acest prag de incidenţă de la care luăm în calcul atribuirea cu prioritate a acestor vaccinuri, să definim perioada pentru care trebuie să înregistrăm această creştere, moment în care se declanşează un mecanism prin care vor fi organizate centre de vaccinare sau vor fi deschise noi linii de vaccinare în judeţul respectiv, pentru a creşte şi a accelera campania de vaccinare în judeţele afectate", a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri