Uniunea Europeană a anunţat că va relaxa măsurile anti-COVID, renunţând la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane din 16 mai. Fiecare linie aeriană își va putea însă impune propriile reguli.

Uniunea Europeană a anunţat că va relaxa măsurile anti-COVID pentru călătorii aerieni, renunţând la recomandarea de a se purta măşti pe aeroporturi şi în avioane de luni, 16 mai, scrie Agerpres, citând un comunicat comun al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA) şi al Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC).

Pentru pasageri şi membri ai echipajelor decizia reprezintă un pas mare spre normalizarea călătoriilor aeriene, a declarat directorul EASA, Patrick Ky.

"Pasagerii ar trebui să continue să respecte solicitările liniei aeriene şi, unde măsurile preventive sunt opţionale, să ia decizii responsabile şi să respecte alegerea celorlalţi pasageri. În special, un pasager care tuşeşte şi strănută ar trebui să ia puternic în considerare să poarte o mască, pentru liniştirea celor aşezaţi în apropiere", a mai precizat Patrick Ky.

În acelaşi timp, cele două autorităţi susţin că purtarea măştii rămâne una dintre cele mai bune metode de a preveni transmisia coronavirusului.

De asemenea, se precizează în comunicatul al EASA şi ECDC, deşi revizuirea recomandării de a nu mai purta măşti în avioane este valabilă de luni, 16 mai, regulile privind purtarea măştii vor continua să varieze de la o linie aeriană la alta dincolo de această dată.

De exemplu, zborurile spre o destinaţie unde măştile sunt încă impuse în transportul public ar trebui să continue să încurajeze purtarea măştilor, în conformitate cu recomandările.

Infographic: Mask Mandate Led to Spike in Unruly Passenger Incidents | Statista You will find more infographics at Statista

Relaxarea vine ca urmare a faptului că efectele pandemiei continuă să se facă tot mai puţin simţite, în special datorită ratelor mari de vaccinare, imunităţii de turmă şi a ridicării restricţiilor într-un număr tot mai mare de state europene.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri