Halep a obtinut al noualea titlu al carierei, dupa un meci care a durat 62 de minute.

Simona Halep s-a calificat in finala dupa ce a trecut de sportiva chineza Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3. Halep le-a mai eliminat pe Annika Beck din Germania, locul 55 WTA, pe rusoiaca Natalia Vihlianteva, locul 584 WTA, si pe Aleksandra Krunici din Serbia, locul 84 WTA.

Pentru Halep, aceasta a fost a 15-a finala. Ea castigase de opt ori, la Doha, Bucuresti (ambele in 2014), Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova si Sofia (toate cele sase turnee in 2013). In schimb, romanca a pierdut in ultimul act de sase ori, la Madrid, Roland Garros, Singapore - Turneul Campionilor (toate trei in 2014), Bruxelles (2012), Fes (2011 si 2010).

Turneul de la Shenzhen este din categoria WTA International, finalista urmand a primi 180 de puncte WTA si 55.323 de dolari, iar castigatoarea 280 de puncte WTA si 111.163 de dolari.

Sursa foto: MediafaxFoto