Documentarul televiziunii britanice Channel 4 privind imigrantii romani a declansat un scandal diplomatic, comenteaza The Observer, mentionand scrisoarea trimisa de trei parlamentari romani ambasadorului Marii Britanii, care intreaba cum ar reactiona Londra la o campanie de denigrare a britanicilor.

Intr-o scrisoare adresata producatorilor serialului, ambasadorul Romaniei la Londra, Ion Jinga, s-a declarat "surprins si extrem de dezamagit" de modul in care romanii din Marea Britanie sunt prezentati in documentarul Channel 4, "The Romanians Are Coming" ("Vin Romanii"), apreciind ca prezentarea doar a aspectelor negative este incorecta si discriminatorie, aminteste The Observer in editia electronica, potrivit Mediafax.

In plus, trei membri ai Parlamentului roman i-au scris ambasadorului britanic la Bucuresti pentru a acuza ca postul de televiziune incita la ura si discriminare, adauga The Observer, care este editia de duminica a cotidianului The Guardian.

"Va rugam sa va ganditi care ar fi reactia dumneavoastra daca TVR, postul public de televiziune din Romania, ar lansa o campanie de denigrare indreptata impotriva cetatenilor britanici din tara noastra, generalizand cazurile de alcoolism si pedofilie ale unor cetateni britanici (cazuri pe care suntem siguri ca le cunoasteti) si transformandu-le in imaginea generala a cetatenilor britanici din Romania. Documentarul difuzat de Channel 4 face exact acelasi lucru", se arata in scrisoarea celor trei parlamentari romani, vazuta de The Observer.

Channel 4 a afirmat ca serialul care s-a incheiat marti a explorat vietile romanilor care incearca sa-si faca o noua viata in Marea Britanie si a cautat adevarul din spatele titlurilor de presa privind imigratia.

Citeste si:
Un nou post TV este gata de lansare
Un post TV pentru intreaga...

Acest serial prezinta direct multe dintre stereotipurile si prejudecatile despre romanii care vin in Marea Britanie si ofera o imagine onesta asupra experientei unor persoane diferite care incearca sa-si faca o noua viata in aceasta tara, a declarat un purtator de cuvant al Channel 4.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Un film despre viata aurolacilor din Bucuresti castiga un mare premiu