Regele Mihai I a murit la varsta de 96 de ani, la resedinta din Elvetia, a anuntat, marti, Familia Regala. Majestatea sa era ultimul sef de stat din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial care se mai afla in viata.

Regele Mihai I s-a nascut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea si al Reginei-Mama Elena. In adolescenta, Principele Mostenitor a urmat cursuri de sport si a inceput pregatirea militara. La varsta de saisprezece ani a devenit sublocotenent in armata romana, potrivit Familiei Regale.

Regele Mihai a murit

Sursa FOTO: Facebook Familia Regala

Dupa decesul Regelui Ferdinand din 1927 si ca urmare a faptului ca Principele Carol a renuntat la statutul de Principe Mostenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenta, compusa din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea si Presedintele Inaltei Curti de Casatie, Gh. Buzdugan.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit in tara si a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. In urma abdicarii tatalui Sau, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

In timpul razboiului, Regele i-a imbarbatat pe ostasii romani care au luptat pentru reintregirea tarii. Nu a fost insa de acord cu depasirea liniei Nistrului. In ciuda refuzului Maresalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotarat trecerea Romaniei alaturi de aliatii sai traditionali. Acest act de curaj a scurtat razboiul cu 6 luni si a crutat vietile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurarii autoritatii comuniste. In cele din urma, a fost obligat sa abdice la 30 decembrie 1947.

Viata Regelui Mihai in exil

Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a inceput odata cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pana la sfarsitul anului 1948 la vila Sparta, locuinta Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai si Regina Ana s-au mutat la Lausanne si apoi in Anglia, unde au locuit pana in 1956. Pentru a-si castiga existenta, Regele si Regina au construit o ferma de pui si un mic atelier de tamplarie.

Citeste si:
Regele Mihai si Ceausescu, personalitatile preferate de romani
Studiu History: Regele Mihai...

Regele Mihai a murit

Sursa FOTO: familiaregala.ro

Familia Regala s-a intors in Elvetia in 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oras de pe malul lacului Léman, la cativa kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci si cinci de ani si tot aici se afla, pentru moment, casa familiei.

In anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu "Lear", iar un an mai tarziu, a infiintat o companie de electronica si de mecanisme automate denumita METRAVEL, pe care a vandut-o cinci ani mai tarziu.

Principesa Margareta, succesoarea la Sefia Casei Regale

In aprilie 1992, Regele Mihai, impreuna cu familia sa, au sarbatorit, pentru prima oara dupa 44 de ani, zilele de Pasti la Manastirea Putna si au vizitat Bucurestiul, in cadrul unei vizite cu caracter privat. Totodata, de marile sarbatori crestine si in functie de angajamentele lor publice, Regele Mihai si Regina Ana au participat la diverse manifestari organizate fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta din Bucuresti.

La 21 februarie 1997, prin Hotararea de Guvern nr. 29, s-a revocat Decizia Consiliului de Ministri din 22 mai 1948, Mihai I devenind cetatean roman.

Citeste si:
IRES: Increderea in directia spre care merge Romania, la minim istoric
Bilantul anului politic 2017:...

In cadrul unei ceremonii private, la 30 decembrie 2007, regele Mihai I a semnat noul Statut Dinastic al Familiei Regale a Romaniei, prin care a desemnat-o pe principesa Margareta drept succesoare dinastica si mostenitor la Sefia Casei Regale a Romaniei.

La 2 martie 2016, Consiliul Regal a transmis faptul ca regele Mihai se retrage din viata publica, dupa ce a fost diagnosticat cu leucemie si cancer, fiind supus unei interventii chirurgicale, Casa Regala urmand a fi reprezentata in toate actiunile publice de catre fiica sa, Margareta.

Discursul Regelui in Parlament

Sicanele autoritatilor romane la adresa Regelui Mihai au continuat si dupa Revolutia din 1989. Privit ca o amenintare de catre noua putere de la Bucuresti, in frunte cu Ion Iliescu, Suvernului i-a fost interzis in mod repetat sa calce pe pamant romanesc, scrie Digi24. Abia la 21 de ani dupa Revolutie, in data de 25 octombrie 2011, Regele a fost invitat sa tina un discurs in fata Parlamentului. In ziua discursului, Suveranul a refuzat sa dea mana cu fostul presedinte Ion Iliescu. Majestatea Sa a fost intampinat cu aplauze si ovatii in picioare, minute in sir.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.

Imaginile video au fost preluate de pe pagina de YouTube a Televiziunii Romane

Citeste si:
Zeci de mii de oameni au participat la inmormantarea Regelui Mihai
Zeci de mii de oameni au...

Moartea Regelui Mihai in presa internationala

"Fostul rege al Romaniei a murit in Elevetia la varsta 96 de ani”, titreaza Euronews, citat de Digi24.

The New York Times dedica un material amplu personalitatii Regelui Mihai, subliniind ca „la 22 de ani a avut indrazneala de a-l aresta pe maresalul Ion Antonescu, o marioenta a lui Hitler”.

„A trait o viata care s-a confruntat cu toate rasturnarile politice majore de pe continent in secolul trecut”, noteaza The Washington Post.

BBC reaminteste o declaratie facuta de Regele Mihai in 2011 pentru postul britanic, referindu-se la momentul abdicarii din decembrie 1947: „Daca nu semnati acest document, va trebui sa tragem sau sa ucidem 1.000 de oameni care sunt deja in inchisoare”.

Business Insider face referire la momentul retragerii din viata publica, in 2016, dupa ce Regele Mihai a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazant si leucemie cronica si a fost supus unei interventii chirurgicale la o clinica din Lausanne.

Citeste si: Firea are (alta) idee: Redenumim Piata Victoriei in Piata Regele Mihai

Sursa foto: familiaregala.ro

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Regina-Mama Elena va fi reinhumata la Curtea de Arges